După anul record 2022, când obținea cele mai bune rezultate din cei 30 de ani de prezență pe piața locală, afacerile companiei Pfizer România, distribuitor de produse farmaceutice, au scăzut cu 20% în 2023, până la 1,3 miliarde de lei, arată platforma Termene.
Compania și-a mărit însă numărul angajaților cu 16% anul trecut, ajungând la 293 de persoane, iar profiturile au ajuns la 46,5 milioane de lei.
În topul rețelelor de distribuție de medicamente, la codul CAEN 4646, ce corespunde comerțului cu ridicata al produselor farmaceutice, pe primul loc se clasează Fildas Trading (farmaciile Catena, deținute de Anca Vlad), cu aproape afaceri de aproape 7 miliarde de lei anul trecut, urmat de Alliance Healthcare cu 4,8 miliarde de lei și Farmexim SA, cu 4,1 miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, consultate de Forbes România.
Gigantul farmaceutic Pfizer, care împlinește anul acesta 175 de ani de activitate, și-a concentrat eforturile, începând cu secolul XXI, pe inovațiile în oncologie și terapiile pentru boli rare.
„Aproximativ 40% din toate investițiile în cercetare și dezvoltare la Pfizer sunt direcționate către oncologie. Astfel, avem un portofoliu robust și diversificat, cu peste 50 de programe în dezvoltare pentru peste 15 tipuri de cancer, printre care ovarian, sân, prostată, pulmonar, limfom Hodgkin și mai mult de 25 de molecule noi. Până în 2030, ne-am propus să dublăm numărul pacienților care au acces la terapiile noastre inovatoare împotriva cancerului”, subliniază Mirela Iordan, Country Manager Pfizer România.
Pe lângă realizările din oncologie, Pfizer a investit și în cercetarea și dezvoltarea terapiilor pentru boli rare, precum medicamente pentru tratarea durerii neuropatice și a fibromialgiei sau a artritei reumatoide și a altor boli inflamatorii.
În prezent, aproximativ 10.000 de boli rare au fost identificate în întreaga lume, care afectează estimativ 400 de milioane de oameni la nivel global. Numărul continuă să crească, însă doar 5% dintre bolile rare beneficiază în prezent de un tratament disponibil.
În ceea ce privește procesul intentat de companie statului român, prin care se solicită executarea contractului de achiziție pentru cele 28,9 de milioane de doze rămase pe care le-a achiziționat, în valoare de 564,34 milioane euro, acesta se judecă la Bruxelles, iar verdictul ar putea fi dat abia anul viitor. Potrivit calendarului procedural agreat, Pfizer urmează să depună documente în 20 august 2024, iar statul român în 20 noiembrie 2024.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.