FacebookTwitterLinkedIn

Trend Furniture, furnizor de soluții de amenajări interioare și mobilier pentru industria HoReCa, estimează afaceri mai mari cu 125% în acest an, la 25 milioane de lei.

”Pandemia ne-a împins să ne reinventăm, iar primul pas a fost reorganizarea operațională a afacerii. Am făcut schimbări atât la nivelul echipei de producție, cât și al întregii companii, inclusiv la nivel de management”, spune directorul general al Trend Furniture, Vlad Florea.

În 2021, Trend Furniture a raportat o cifră de afaceri de 11,1 milioane de lei.

Avansul afacerilor este generat de regândirea strategiei și a modelului de afaceri și de creșterea activității pe piața internațională.

Trend Furniture a livrat în acest an un număr dublu de proiecte comparativ cu 2021, în sectorul turism&sănătate, dar și în zona de restaurante sau cluburi.

În 2022, compania a accelerat și extinderea pe piețele externe,  pe lista proiectelor finalizate numărându-se dezvoltări de spații comerciale  în state precum Germania, Elveția, Olanda sau Belgia. 

Printre clienții companiei se numără Bergenbier, Teleferic Grand Hotel, Ana Pan, Rompetrol, Ramada, Hotel Alpin Poiana Brașov,  Hotel Internațional Iași sau Marty Restaurants.