FacebookTwitterLinkedIn

Un nou conflict juridic zguduie industria criptomonedelor și aduce în prim-plan legăturile dintre mediul de afaceri digital și politica de la Washington.

Justin Sun, unul dintre cei mai cunoscuți investitori din domeniul crypto, a intentat un proces împotriva World Liberty Financial, companie asociată familiei Donald Trump, acuzând-o de fraudă și încălcarea contractului.

Acțiunea a fost depusă într-un tribunal federal din California și marchează o escaladare majoră a tensiunilor dintre cele două părți, după un schimb de acuzații în spațiul public, în special pe rețelele sociale. Potrivit documentelor depuse în instanță, Sun susține că firma i-ar fi blocat investițiile în tokenuri digitale pentru a-l constrânge să promoveze un alt produs financiar al companiei.

Investitorul afirmă că a direcționat aproximativ 45 de milioane de dolari către proiect, motivat inclusiv de asocierea acestuia cu familia Trump. Cu toate acestea, el acuză conducerea companiei — excluzând membrii familiei Trump — că ar fi orchestrat o schemă menită să-i confişte activele și să genereze presiune financiară asupra sa. Potrivit plângerii, prejudiciile ar putea ajunge la sute de milioane de dolari.

În centrul disputei se află și promovarea unei monede stabile, USD1, pe care Sun ar fi fost presat să o integreze pe platforma sa blockchain, TRON. Investitorul descrie aceste acțiuni drept „tactici de presiune” ce ar putea intra în sfera șantajului.

De cealaltă parte, compania respinge ferm acuzațiile. Eric Trump, implicat în lansarea proiectului, a calificat procesul drept „ridicol”, iar cofondatorul Zach Witkoff a susținut că toate afirmațiile sunt lipsite de temei. Reprezentanții firmei au transmis că se așteaptă ca instanța să respingă rapid cazul.