FacebookTwitterLinkedIn

Horia Adrian, CEO Holcim România & Market Head Emerging Europe

Oportunitatea pentru România

Horia Adrian: Orice context dificil, privit din unghiul potrivit, poate reprezenta o oportunitate. Cred că această perioadă a dat un „reset” multora din abordărilor noastre. Foarte multe companii de toate mărimile și din toate industriile au înțeles la prima mână importanța instrumentelor digitale și cred că vom vedea, în viitorul apropiat, o  realocare a fondurilor de investiții în tehnologii care să faciliteze lucrul la distanță sau automatizarea, inclusiv la nivelul instituțiilor publice. Astfel, cred că adopția serviciilor digitale se va accelera fără precedent. La nivel de țară, însă, este nevoie de un efort comun public și privat, iar statul să investească la rândul său pentru a susține economia. Spre exemplu,cred că acum există o oportunitate pentru noi, ca țară, să dezvoltăm noi capabilități locale de producție, iar statul ar putea încuraja astfel de inițiative antreprenoriale.

Domenii ce trebuie reformate

Horia Adrian: Cred că experiența ultimelor luni ne-a arătat că inovația și tehnologia nu doar că pot aduce beneficii economice în toate sectoarele de activitate, ci că ele ar trebui să devină o componentă de bază în toate. Mă gândesc, de exemplu, la sectorul educației, unde, cel puțin la nivelul învățământului public, lipsa instrumentelor tehnologice potrivite a perturbat masiv actul educațional pe o perioadă îndelungată.

Măsuri urgente pentru relansare

Horia Adrian: Noua normalitate va fi diferită de cea de acum două luni și va necesita un efort susținut, din partea noastră a tuturor, de a fi responsabili și de a continua să respectăm recomandările de prevenție. Statul joacă un rol cheie în revitalizarea afacerilor afectate în această perioadă. Cred că va fi necesară o infuzie de cash din fonduri naționale și UE, precum și reeșalonarea taxelor pe care acestea le plătesc. În ceea ce privește construcțiile, este necesară demararea urgentă a proiectelor publice de anvergură. Această implicare nu doar că va avea un impact direct pozitiv asupra segmentului, ci va da și un semnal de încredere pentru ca sectorul privat să își continue investițiile în perioada ce urmează.

Revenirea domeniului

Horia Adrian: Începutul de an avea semne bune și o parte din proiectele începute vor continua pe măsură ce revenim la o nouă normalitate. Cu toate acestea, în condițiile în care mediul privat va fi, cel mai probabil, precaut în următoarea perioadă în ceea ce privește inițierea de noi lucrări, investițiile în infrastructură reprezintă adevărata cheie de susținere a segmentului construcțiilor. Poate că acum, când atât de mulți români s-au întors în țară și își caută locuri de muncă, ar fi cel mai bun moment să facem aceste investiții în extinderea infrastructurii rutiere, ale căror efecte pozitive s-ar simți curând și în alte sectoare economice.