FacebookTwitterLinkedIn

Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?

Agilitate

Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

În cursul acestui an, cea mai mare provocare pe care am resimțit-o – alături de clienții noștri – a fost instabilitatea politică. Cu toate acestea, în același mod în care am depășit cu succes criza din 2008-2009 sau perioada de început a pandemiei știm foarte bine că, în cele din urmă, vom ieși mai puternici și mai agili și din această perioadă dificilă. Am învățat să ne adaptăm, să reacționăm în mod rapid și să învățăm din mers, astfel încât, atunci când tragem linie, să știm că am scos tot ce e mai bun din situația în care ne regăsim.

În ceea ce privește rezultatele obținute anul acesta, ne-am atins target-urile stabilite. După cum spuneam, agilitatea a fost cheia traversării cu succes a acestei perioade cu provocări nemaiîntâlnite în mediul de afaceri.

Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

La nivel macro, apariția vaccinului anti-COVID-19 a fost cu siguranță un motiv de optimism. Astfel, am reușit să ne revedem – în condiții stricte de siguranță – cu o parte clienții, după ce în 2020 contactul nostru cu aceștia a fost strict online. La nivel de organizație, ne-am bucurat să vedem cât de adaptabilă este compania noastră, fapt demonstrat și de bunele rezultate de business.

Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Considerăm că mediul privat de afaceri din România s-a adaptat foarte bine la provocările aduse de pandemie în 2021, și în special de valul patru, demonstrând o reziliență și dinamică aparte. Desigur, un mediu politic mai stabil ar fi fost binevenit, dar chiar și în aceste condiții, am observat că majoritatea clienților noștri au reușit să treacă peste provocări și să obțină rezultate bune.

Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021?  Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

Mediul de afaceri din România a beneficiat de suport minim din partea guvernului în 2021, dar un lucru pozitiv pe care l-am observat a fost sprijinirea companiilor cu unele măsuri fiscale. Șomajul tehnic subvenționat de către stat a reprezentat, în unele cazuri, motivul pentru care unele companii au reușit să se mențină pe linia de plutire.

Pe de altă parte, ne-ar fi plăcut să vedem mai multă stabilitate și coerență în sectorul politic.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Anul viitor este foarte posibil ca o parte dintre companii să resimtă efectele atacurilor cibernetice, cauzate de lipsa unor măsuri de securitate stricte și bine implementate, în special când discutăm despre organizațiile unde mare parte dintre angajați lucrează de acasă. Protocoalele stricte și furnizorii de software scrupuloși, care oferă servicii și produse impenetrabile vor fi cheia în lupta cu aceste provocări. De exemplu, soluțiile Wizrom sunt adaptate modelului work from home sau hibrid, fiind securizate și utilizând tehnologii de ultimă oră.

În ceea ce privește regiunea Europei de Est, prognozăm o criză cauzată de lipsa forței de muncă calificată. În acest caz, considerăm că utilizarea unor soluții de gestionare și planificare a resurselor umane existente este foarte importantă. Astfel, absența de pe piață a personalului căutat poate fi compensată cu optimizarea și managementul judicios al echipelor din companii, de exemplu, în organizațiile care au angajați care lucrează în ture.