Dan Rusu, Country General Manager Keysight Romania.
Într-o lume tehnologică în continuă schimbare, unde adaptarea și inovația fac diferența, povestea Keysight în România este una despre viziune, expertiză și angajament, povestește Dan Rusu, Country General Manager Keysight Romania.
Keysight este un jucător important în tehnologie, cu istoric în România. Povestiți-ne despre companie.
Keysight Technologies este o companie americană de tehnologie specializată în fabricarea de echipamente pentru testare și măsurare electronică, precum și software dedicat acestor domenii. Compania a fost fondată în 2014, după desprinderea din Agilent Technologies, moștenind o tradiție de inovație începută de Hewlett-Packard încă din anii 1960.
Keysight oferă soluții avansate pentru proiectare, validare și monitorizare, accelerând inovația tehnologică globală în domenii precum telecomunicații, industrie, apărare, automotive, IoT, 5G, precum și aplicații de laborator și educație
Ce rol joacă inovația în strategia Keysight România? Care sunt produsele pe care le dezvoltați local în site-ul din RO?
Keysight România are o contribuție importantă la dezvoltarea produselor software de testare și monitorizare a echipamentelor și soluțiilor de comunicații de date Ethernet, 5G/6G, IoT, Cloud și AI Hyperscalers.
Inovația este necesară în mod continuu pentru a găsi soluții și dezvolta produse care sunt utilizate de clienții noștri în procesul lor de dezvoltare și validare a noilor produse și soluții la care lucrează. Trebuie să fim tot timpul cu un pas în față și să ne adaptăm nevoilor clienților, pe măsură ce aceștia își dezvoltă și implementează produsele.
Un domeniu nou în care lucrăm este evaluarea și optimizarea performanței în transferul datelor din Centre de Date de tipul “AI Hyperscalers”. La generarea modelelor și inferența AI se generează volume uriașe de date care trebuie să fie transportate fără blocaje și întârzieri. Problemele minore pot avea efecte în lanț, făcând ca procesoarele să stea neutilizate și ca sistemele AI să aibă o performanță redusă. Soluțiile noastre oferă posibilitatea validării și optimizării performanțelor în transferul datelor în aceste sisteme.
Cum se adaptează compania la ritmul rapid al schimbărilor tehnologice? Dar la schimbările pe care le aduce AI?
Tehnologia transformă lumea în care trăim într-un ritm uimitor. Noi trebuie să fim atenți la aceste schimbări, să le anticipăm și să venim în întâmpinarea clienților noștri cu cele mai noi soluții pentru nevoile lor de business.
Strategia noastră ține de evoluția tehnologiei și de modul cum clienții noștri implementează aceste tehnologii. De-a lungul timpului, prin natura produselor pe care le dezvoltăm, a trebuit să fim cu un pas în față în implementarea ultimelor tehnologii, încă din faza lor de proiectare. Astfel, în acest moment, suntem singurul furnizor de testare de interfețe Ethernet de 1,6Tb/s critice pentru următoarea generație de Centre de Date AI.
Un alt aspect important este inteligența artificială, care va avea un impact major la nivelul întregii societăți. În Keysight avem mai multe direcții de abordare:
- Dezvoltăm produsele care asigură validarea și optimizarea infrastructurii AI;
- Folosim AI pentru a facilita și a accelera utilizarea produselor noastre de către clienți;
- Creștem eficiența și productivitatea procesului de dezvoltare a aplicațiilor software, utilizând produse AI.
Care sunt principalele direcții strategice ale Keysight România pentru următorii ani?
Inovația și crearea de produse folosind ultimele tehnologii va rămâne în continuare una din direcțiile esențiale de dezvoltare. Clienții noștri vor primi și mai departe cele mai bune și mai actuale soluții, care le vor permite să-și dezvolte și să-și optimizeze propriile produse.
O altă direcție a reprezentat-o și o reprezintă în continuare oamenii. Ne dorim să ne dezvoltăm și mai mult ca site, prin atragerea specialiștilor care să contribuie la proiectele și soluțiile pe care le dezvoltăm. Totodată, investim în pregătirea și în creșterea competențelor tehnice ale inginerilor noștri, prin cursuri de tehnologii cerute de mediul aflat într-o permanentă schimbare, cum ar fi în acest moment AI.
Suntem una dintre puținele companii din România care se pot lăuda cu angajați care au o vechime în firmă de peste 20 de ani. Acești oameni și-au început cariera la noi și au format generații de ingineri în cadrul firmei. Continuăm să învățăm de la ei și încurajăm constant dezvoltarea personală prin pregătire și oportunități de creștere. Într-un final, succesul este despre oameni și despre a găsi sens în munca pe care o faci.
Continuăm să ne implicăm activ în formarea generațiilor viitoare de ingineri. Keysight România este una dintre primele companii care a susținut programele de inovație și cercetare din mediul academic din țară. Din 2006 îi sprijinim pe studenții de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București în realizarea proiectelor de diplomă în colaborare cu inginerii experimentați din companie.
Programul de internship continuă să fie un model local și pentru alte companii din industrie. În cifre, programul înseamnă peste 450 de interni care ne-au trecut pragul în ultimii 15 ani. Studenții acceptați au posibilitatea de a contribui la dezvoltarea produselor Keysight și de a învăța cum se lucrează efectiv într-o companie multinațională. De menționat este că mulți dintre angajații Keysight care au început ca interni sunt acum manageri sau arhitecți în cadrul companiei.
Cum vedeți evoluția industriei în care activați și ce rol va avea Keysight România în acest context?
În acest moment, în domeniul comunicațiilor de date, susținerea avansului tehnologic a trecut de la companiile de telecomunicații, la Hyperscalers — centrele de date de mari dimensiuni care oferă infrastructură masivă pentru cloud computing, stocare și procesare de date și AI la scară globală. Nevoile de transfer de date la volume foarte mari fac ca interfețele de viteză mare de 800Gb/s și 1,6Tb/s să fie o necesitate mai degrabă a centrelor de date decât a companiilor de telecomunicații, unde vitezele existente sunt suficiente.
Una din provocările pe care le văd în acest moment este adoptarea AI-ului în industrie. Integrarea AI va îmbunătăți productivitatea, automatizând activitățile repetitive și va permite să ne concentrăm pe activitățile mai complexe. Aceasta va crea avantaje pentru cei care știu să folosească instrumentele AI.
Ascensiunea inteligenței artificiale vine la pachet cu efortul de a dezvolta competențele angajaților în zona de AI. Angajamentul nostru de a menține angajații la curent cu cele mai recente evoluții tehnologice rămâne un aspect esențial al culturii noastre organizaționale.
Sprijinirea dezvoltării profesionale și dobândirea expertizei necesare sunt elemente cruciale pentru a rămâne aliniați cerințelor actuale ale pieței și pentru a implementa eficient strategia companiei în domeniul inteligenței artificiale.
Oamenii noștri sunt mentori foarte buni și lideri excepționali, implicați atât în mediul academic, cât și intern, în formarea noilor generații de ingineri. Pe lângă cultura inovației, suntem un reper în comunitatea IT locală prin aceste bune practici de leadership și la nivel de managementul oamenilor.
Sunteți unul dintre cei care au fost de la începuturile companiei în echipă?
Da, traseul meu profesional este strâns legat de compania din România, unde mi-am petrecut ultimii 20 de ani. M-am angajat în 2005 și am condus echipa din București de testare de protocoale L2-3. În anul 2012, am fondat echipa locală Keysight Network Visibility, care a jucat un rol-cheie în dezvoltarea multor produse inovative din portofoliul companiei.
Din anul 2024, conduc site-ul din România în calitate de Director General. Este o responsabilitate importantă și o oportunitate extraordinară de a continua dezvoltarea Keysight România ca un centru de excelență în inginerie, cu o contribuție semnificativă la portofoliul de produse Keysight.
Care sunt valorile principale pe care încercați să le insuflați echipei?
Cultura organizațională pe care noi am creat-o în Keysight România este unul din motivele pentru care oamenii au rămas în companie mai bine de 15-20 de ani sau au ales să revină după ce au urmat alte oportunități profesionale. Elementele de bază în care credem cu tărie și pe care le practicăm zi de zi, sunt spiritul de echipă și crearea unui mediu de încredere și respect reciproc.
Punem foarte mult accent pe dezvoltarea profesională a angajaților noștri, pe crearea de oportunități profesionale care să susțină obiectivele de carieră ale fiecăruia și nevoile de dezvoltare ale companiei.
Excelența profesională și experiența tehnică sunt alte atribute pe care le dezvoltăm în oamenii pe care îi avem și pe care le căutăm în cei pe îi aducem în firmă. Inginerii Keysight România își aduc contribuțiile în tot ciclul de dezvoltare a noilor produse, începând de la cercetarea noilor tehnologii, proiectarea produselor, implementarea și testarea lor, continuând cu lansarea pe piață, interacțiunile constante cu clienții din toate regiunile lumii, și până la oferirea de suport tehnic și servicii post-vânzare.
Prin natura clienților noștri și a produselor noastre, suntem expuși la tehnologii în faze incipiente, cum ar fi 5G/ 6G sau Ethernet 800Gb/s și 1,6Tb/s, în faza de definire la nivelul industriei. Aceasta ne-a ajutat de-a lungul timpului să formăm generații de profesioniști care s-au dezvoltat pe multe arii tehnice interesante și au luat contact cu diverse tehnologii noi.
Cum promovați colaborarea și inovația în cadrul organizației?
Cred că aceste două concepte sunt strâns legate între ele. Nu poți inova într-un mediu în care nu există colaborare, încredere, comunicare și respect. Cultura noastră internă are politica de tipul “open doors” foarte bine înrădăcinată, iar puterea exemplului personal este esențială. Ușa mea și a managerilor din echipă este mereu deschisă tuturor colegilor, indiferent că vorbim de un proiect nou, o idee într-un produs sau o problemă internă care trebuie rezolvată. Este foarte important ca indiferent de funcția pe care o ocupă în cadrul firmei, oricine să își poată exprima punctul de vedere.
Inovația e influențată de natura proiectelor pe care le dezvoltăm și de susținerea constantă din partea managementului. Ea ajunge să fie parte a activității de zi cu zi a oamenilor, care au posibilitatea de a veni cu idei și soluții noi, pe care le pot înregistra oficial. Programul nostru de patente stimulează înregistrarea ideilor inovatoare cu potențial patentabil. În mod constant, în ultimii ani, am observat un interes crescut din partea angajaților în a-și înregistra ideile valoroase și a primi recunoaștere pentru ele. Inovația apare întotdeauna dacă te afli într-un mediu de lucru sănătos și ai provocări tehnice care te stimulează și motivează.
Ce oportunități de creștere există în cadrul companiei?
Dezvoltarea profesională în cadrul Keysight merge în două direcții: tehnică și people management. În privința oportunităților, cred că eu pot fi un bun exemplu: am început ca software developer, am ajuns apoi să coordonez o echipă, apoi un grup, să încep un nou grup, iar acum ocup funcția de Country General Manager.
Keysight este lider mondial în domeniul testării și monitorizării rețelelor de comunicații, ale cărei produse și competențe sunt folosite în industrii precum Networking, Cloud, 5G / 6G, IoT, Automotive. Doar uitându-ne la aceste industrii și la produsele tehnologice pe care le dezvoltăm ne dăm seama de potențialul uriaș pe care îl oferim din punctul de vedere al dezvoltării personale și profesionale.
De asemenea vreau să reamintesc de programul nostru de internship, în urma căruia mulți interni aleg să continue cu noi ca angajați și să se dezvolte profesional în cadrul Keysight. Doar în ultimii doi ani am angajat aproximativ 30 de foști studenți participanți în programul de internship.
În prezent, avem colegi din patru generații, fapt care îmbină perspective și moduri de lucru diverse. Încercăm să vedem dincolo de stereotipuri și să ne concentrăm pe punctele forte ale fiecărei persoane.
Faptul că o mare parte din managerii noștri sau din inginerii cu experiență s-au format în interiorul companiei îmi dă o satisfacție enormă și dovedește preocuparea continuă pe care o avem de a investi în oameni.
Aveți un sfat pentru tinerii profesioniști care aspiră la o carieră în tehnologie sau management?
Tehnologiile se schimbă constant, prin urmare este nevoie de învățare continuă. Acesta ar fi un prim sfat – disponibilitatea de a învăța mereu, de a fi la curent cu progresul tehnologic.
Noi punem mare preț pe autonomie și excelență în ceea ce facem, astfel încât să venim în întâmpinarea nevoilor clienților cu cele mai bune soluții, să fim mereu cu un pas înaintea celorlalți. Pentru aceasta, trebuie să ai curajul să ieși din zona ta de confort atunci când situația o cere, să acționezi decisiv, să fii deschis la idei noi și la puncte de vedere diferite, care pot să îți ofere o perspectivă nouă.
Și, nu în ultimul rând, trebuie să știi să asculți – a lucra cu oameni înseamnă să ai disponibilitate de a rezolva probleme împreună de a găsi soluții împreună și de a învăța unii de la alții.