E teatrul oglinda lumii? Cât adevăr și câtă libertate sunt pe scena teatrului? Și vrem să trăim în libertate? Nu ne încurcă? E imaginară lumea teatrului, e reală? E și adevărată? Cât adevăr, în lume și pe scenă? Unde există dreptate pe lume? E lumea un teatru?
Crenguța Manea, critic de teatru, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT)
„Întreaga lume este doar o scenă/ Și oamenii sunt toți numai actori./ Ei intră-n scenă, ies, şi fiecare mai multe roluri joacă,/ Iară acte sunt cele șapte vârste ale lui.” (traducere Petre Grimm, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942).
Gábor Tompa alege să plaseze celebrul monolog al lui Jaques Melancolicul, în finalul recentei sale montări cu textul shakespearian Cum vă place (Teatrul de Stat „Stoyan Bachvarov”, Varna), punând un puternic accent pe forța artei teatrale în a trezi conștiințe, în a dezvolta spiritual și emoțional trăirile publicului.
Nu este prima dată când regizorul afirmă, în limbaj teatral, încrederea sa în această finalitate a spectacolului teatral.
Spectacolul Cum vă place a fost prezentat la Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj, 3-17 noiembrie, 2024), care a avut drept tematică a acestei ediții „35 de ani după schimbarea regimului”.
Este singura manifestare teatrală a anului care-și propune nu doar o simplă rememorare a Revoluției Române din 1989 – cea care a înlăturat un sistem comunist, dictatorial monopartinic și care a adus aspirația pentru un stat democratic, pluripartitism și pentru instituții noi având în centrul lor cetățeanul.
Este și actualizarea, cu posibilitățile teatrului, a unei perioade rămasă cețoasă, cu faptele ei suprapuse, ca și distanțarea spre înțelegerea ei. Am traversat o tranziție prea lungă, am tot așteptat reforme promise de partide și mai puțin înfăptuite, am pierdut valori esențiale; de aceea devenim tot mai mult populație – așa cum ni se adresează astăzi politicieni și funcționari ai statului și suntem tot mai puțin cetățeni.
Cu toate că bugetul acestui stat din banii noștri se construiește, bani care trebuie să ne dea acces la sănătate, educație, cultură, prin instituții administrate de stat, în interesul cetățeanului care plătește. Formula e cunoscută, se poate comenta și exemplifica pertinent, totuși să revenim la teatru, la teatrul lumii și lumea ca teatru.
Oana Pellea
Credit foto: Florin Ghioca
În deschiderea Festivalului INTERFERENȚE, Lena Constante și Oana Pellea se iau de mână pe scena teatrului, pentru a ne convinge că Spiritul unui om nu poate fi încarcerat. Niciodată!!!
Spectacolul Evadarea tăcută (Teatrul Național „I.L.Caragiale”, București)are drept sursă cartea cu același titlu a Lenei Constante, artist plastic. „Nu poți să uiți; într-un fel amintirea acestui chin, a acestui iad, m-a îmbogățit…” – afirmă autoarea despre condamnarea la doisprezece ani de pușcărie, primită din partea justiției statului comunist român, în procesul intentat grupului Lucrețiu Pătrășcanu, pentru „vina” de a fi lucrat la Teatrul Țăndărică cu soția lui Pătrășcanu, și ea scenografă a teatrului. Face doisprezece ani de închisoare, este eliberată în 1962, iar în 1963 se căsătorește cu Harry Brauner și în 1968, la rejudecarea procesului Pătrășcanu, amândoi sunt găsiți nevinovați; a fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici.
Oana Pellea – care semnează și regia, selectează momente ale experienței concentraționare menționate, concentrează în cuvânt și iluminează cu emoție spațiul în care o evocă pe Lena Constante și întreaga splendoare a unui Spirit care se ridică din suferință, din mizeria celulei, cu forța pe care i-o dă credința în firul de Lumină încredințat și pe care-l poartă tot spre Lumină.
Oana Pellea reușește pe deplin să comunice oamenilor pe care-i are în față, ca într-o spovedanie, bogăția întreagă a sufletului celei care a suferit fără rest.
O explozie de aplauze a mulțumit actriței, iar spectatorii au plecat cu istoria izbânzii unei femei, întărită de suferință și păstrând credința în bine netăgăduită.
Voiam să mă revolt cu voi (coproducție Teatrul Național Târgu-Mureș/ Compania „Tompa Miklós” și Yorik Studio), spectacol inclus pe afișul INTERFERENȚELOR, este un fragment de realitate a ultimelor zile ale regimului Ceaușescu.
Acțiunea dramatică, desfășurată pe două planuri temporale, trecut/ prezent – are drept suport narativ romanul cu același titlu de Attila Bódi, adaptarea scenică Olga Barabás. În scenă se află doi bărbați tineri, Áron și Zoli – foști colegi de clasă, iar gândurile și cuvintele lor se completează reciproc prin monoloage sau în relație cu personaje episodice evocate în diferite momente bine articulate, pline de culoare.
Prilejul rememorării adolescenței lor entuziaste și chinuite de lipsurile materiale ale părinților – „Nu avem bani de înghețată”, nu întâmplător unul dintre strigătele de protest ale copiilor ajunși adolescenți; tineri abuzați de controlul ideologic, de represiunea brutală a securității statului comunist, exercitată până și asupra liceenilor acelor ani – așadar, întâlnirea de treizeci de ani de la absolvirea liceului le prilejuiește lui Zoli și lui Áron, fiecăruia în parte, examenul de conștiință necesar pentru a înțelege și a putea merge mai departe.
Regizorul Aba Sebastyén înfățișează veridic aceste existențe, cu inteligență artistică și cu mijloace teatrale adecvate. Și sunt buni, sunt foarte buni cei doi actori, Aba Sebastyén (a ales să și joace în propria montare) și Csaba László, însoțiți în scenă de un chitarist rock – Csaba Szász și Csaba Pethő apar în reprezentații diferite ale spectacolului; muzica Tibor Cári și Csaba Szász, însoțește cu dramatism evoluția eroilor, iar scenografia Beátei Sós este austeră, esențializată.
Nuanțele interpretării lui Aba Sebastyén și ale lui Csaba László sunt mai bogate pentru spectatori prin proiecțiile în direct ale cameramanului Tina Tőrők, soluție exploatată regizoral cu mare precizie.
Reușita echipei e una notabilă, iar memoria spectatorilor este activată; împreună cu această developare a trecutului sub efectul teatrului la timpul prezent, își fac loc și întrebările cărora unii, poate, se vor simți datori să răspundă.
De altfel, în calitate de director al festivalului, creat de el și de echipa construită de acesta la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în urmă cu aproape douăzeci de ani, Gábor Tompa se întreabă/ întreabă în caietul program al acestei ediții a Festivalului INTERFERENȚE: „… Ce s-a întâmplat în tot acest răstimp cu libertatea care „ne-a invadat”? Sau am trăit foarte pe scurt doar iluzia acesteia? (…) Democrație civică eliberatoare sau o Europă de Est colonizată?”
Aceleași întrebări transpar și din spectacolul lui Gábor Tompa cu piesa lui Shakespeare Cum vă place, cum arătam, prezentat în festival. La curtea Ducelui senior, la fel ca și în ducat, abuzurile sunt consecința bunului plac și a autoritarismului acestuia, urmare a actului uzurpator comis chiar asupra fratelui său, Ducele Frederick.
Ducele uzurpat, cei de la curte rămași loiali lui și lumii de drept, Rosalind, Celia – fiica și nepoata lui Frederick, artiști ori oameni simpli aleg să trăiască în Pădurea Ardenilor, singurul loc rămas liber pentru ei.
Deloc surprinzător, în acest spațiu al libertății este nevoie de teatru; scenografia montării – semnată de Maria Miu, plasează tot aici o cortină de catifea roșie somptuoasă, unul dintre simbolurile teatrului; tot de aici, din teatrul Ardenilor, Jaques Melancolicul, jucat cu ardoare de Konstantin Sokolov, își rostește monologul amintit în introducerea acestor rânduri, iar educația sentimentală, la care Rosalind îl are ca părtaș pe Orlando, este tot sub semnul jocului, al ludicului.
Atmosfera este întregită de muzica lui Tibor Cári și interpretată de distribuție cu o bucurie autentică. Trupa din Varna aduce pe scenă umor și vivacitate, iar momentele lirice degajă o anume nostalgie față de un univers pierdut, dificil de regăsit sau de restituit…
Esențial, în Ardeni se râde, se gândește liber și se poate și greși în alegerile pe care viața le cere. Este una dintre cele mai generoase, și riguroase și frumoase, pledoarii ale nevoii de teatru pe care artistul Gábor Tompa le aduce într-un spectacol. Iar lumea liberă poate fi un loc în care frumusețea înflorește. Astfel apare o altă întrebare. CUM?
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.