Activitatea economică a Germaniei s-a contractat în luna august în cel mai rapid ritm din ultimii trei ani, conform unui sondaj preliminar prezentat miercuri. Indicele compozit preliminar HCOB German Flash Purchasing Managers’ Index (PMI), compilat de S&P Global, a scăzut la 44,7 față de 48,5 în luna iulie, ajungând la cel mai scăzut nivel din mai 2020 încoace și fiind mult mai mic decât așteptările analiștilor, care estimau o valoare de 48,3, potrivit Reuters.Indicatorul a fost sub nivelul de 50, care indică creșterea activității, pentru a doua lună consecutiv. Indicele PMI compozit urmărește sectoarele serviciilor și ale producției, care împreună reprezintă peste două treimi din economia Germaniei. O înrăutățire a declinului în producția manufacturieră a fost însoțită de o nouă contracție în activitatea serviciilor. “Orice speranță că sectorul serviciilor ar putea salva economia germană s-a evaporat,” a declarat Cyrus de la Rubia, economist șef la Hamburg Commercial Bank. “În schimb, sectorul serviciilor este pe cale să se alăture recesiunii din producție, care pare să fi început în al doilea trimestru.”Activitatea economică în sectorul serviciilor s-a contractat pentru prima dată în opt luni. Indicele sectorului a scăzut la 47,3 față de 52,3, marcând un minim în nouă luni.Indicele PMI pentru producție a crescut la 39,1 în august față de 38,8 în iulie, dar a rămas în continuare în teritoriul adânc al contracției, conform sondajului citat de Reuters.Companiile au rămas pesimiste cu privire la perspectivele viitoare, iar creșterea ratelor dobânzilor, incertitudinea clienților și inflația ridicată au continuat să aibă un impact negativ asupra cererii de bunuri și de servicii. S-a înregistrat o creștere a presiunilor inflaționiste din cauza creșterii rapide a costurilor și a prețurilor în sectorul serviciilor. “Companiile de servicii par să fie hotărâte să crească prețurile într-un ritm chiar mai rapid în viitorul apropiat,” a afirmat de la Rubia.
Activitatea economică a Germaniei înregistrează cea mai accentuată scădere din mai 2020
CITEȘTE MAI MULT