FacebookTwitterLinkedIn

Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au crescut în trimestrul al doilea al acestui an cu 1,4 puncte procentuale și au ajuns la 25% din PIB, potrivit Agerpres.

Angajamentele financiare ale administraţiei publice s-au diminuat cu 7,9 puncte procentuale la finalul celui de al doilea din acest an, în comparaţie cu acelaşi trimestru al anului anterior, reprezentând 47,4% din PIB.

Titlurile de natura datoriei, emise de administraţia publică, au reprezentat 31,6% din PIB, cu 8,7 puncte procentuale mai puţin decât în aceeaşi perioada a anului precedent.

“Această scădere este explicată de evoluţia instrumentelor de datorie pe piaţa internaţională de capital”, potrivit Băncii Naționale.

Administraţia centrală a prezentat un necesar de finanţare de 0,2% din PIB în intervalul aprilie – iunie, comparativ cu 1,9% sută din PIB în acelaşi trimestru al anului anterior.