În trimestrul doi din 2021, compania suedeză a înregistrat un profit operaţional de 1,98 miliarde de coroane suedeze (227,6 milioane de dolari), faţă de pierderi de 62 milioane de coroane suedeze în urmă cu an, în timp ce analiştii intervievaţi de Refinitiv se aşteptau la 2,13 miliarde de coroane suedeze, transmite Reuters.
Vânzările trimestriale au urcat cu 39%, deşi producţia a fost afectată de lipsa componentelor.
Problemele din lanţul global de aprovizionare înregistrate în primul semestru din 2021 vor avea un impact chiar mai mare în a doua parte a anului, se arată în comunicatul producătorului brandurilor Electrolux, Frigidaire, AEG şi Anova.
Compania se aşteaptă la normalizarea cererii în semestrul doi din 2021, cu diferenţe regionale semnificative, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus (Covid-19) şi a măsurilor de sprijin adoptate de guverne.