Familiile Porsche și Piëch, care controlează Volkswagen prin intermediul Porsche SE, au transmis cel mai ferm mesaj de până acum conducerii grupului, cerând măsuri rapide pentru reducerea costurilor și creșterea competitivității, în contextul presiunilor tot mai mari din partea producătorilor chinezi, transmite presa germană.
Președintele Consiliului de Administrație al Porsche SE, Hans Dieter Poetsch, a declarat că Volkswagen se află „la o răscruce istorică” și a avertizat că amânarea deciziilor va agrava problemele companiei.
Directorul financiar al Porsche SE, Johannes Lattwein, a susținut planurile conducerii Volkswagen și a cerut reducerea capacităților excedentare, scăderea semnificativă a costurilor și accelerarea procesului decizional, afirmând: „Competitivitatea este obiectivul. Toate opțiunile trebuie luate în considerare”.
Directorul general Oliver Blume a propus o restructurare amplă a grupului, care ar putea include încă 50.000 de concedieri și închiderea a patru fabrici din Germania, după valurile de disponibilizări deja implementate. Planul trebuie să fie aprobat de reprezentanții angajaților și de landul Saxonia Inferioară, care deține un pachet de blocaj de 20%.
Porsche SE, principalul acționar al Volkswagen, a raportat pentru primul semestru un profit net ajustat de 949 milioane de euro, în scădere cu 14,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania deține 31,9% din Volkswagen și 12,5% din Porsche AG. În ultimii ani, acțiunile ambelor companii au înregistrat scăderi semnificative.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.