FacebookTwitterLinkedIn

Compania Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, a anunţat că, în urma adunării generale extraordinare a acționarilor (AGEA) din 11 aprilie, a fost aprobată „contractarea unor împrumuturi în valoare maximă de 60.000.000 euro din orice surse, bancare şi nebancare, inclusiv de la acţionari sau de la persoane afiliate”, potrivit BVB.

AGEA a aprobatși constituirea de garanţii pentru garantarea rambursării creditelor. În cadrul aceleiaşi adunări, a fost aprobată vânzarea unor active non-core (neesenţiale pentru activitate), în valoare maximă de 20 de milioane de euro, respectiv împuternicirea Consiliului de administraţie pentru a selecta aceste active, pentru a organiza proceduri de licitaţie, pentru a negocia şi încheia actele de înstrăinare.

Chimcomplex a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de lei, în urcare de la 1,4 miliarde în anul precedent, în timp ce profitul net s-a redus abrupt la 3,5 milioane de lei, de la 15,3 milioane în 2023.

Grupul este controlat în proporţie de 85% de CRC Alchemy Holding; statul român deţine 9% din capital. Acţiunile CRC au pierdut 41% în ultimul an.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.