FacebookTwitterLinkedIn

Ajuns la a doua generație, BMW X2, automobilul care a introdus conceptul Sport Activity Coupé în segmentul compact premium, se prezintă cu o siluetă coupé mai pronunțată, dimensiuni mai mari, dotări care permit condusul semiautonom și o versiune electrică, iX2.

Ca și dimensiunile noului model, dotarea standard a fost extinsă, în ea fiind incluse, printre altele, climatizarea automată în două zone, sistemul de navigaţie BMW Maps, operarea automată a hayonului, patru porturi USB-C şi câte o priză 12V atât în consola centrală, cât şi în portbagaj.

Acum, echiparea standard include un airbag de interacţiune între scaunul conducătorului şi scaunul pasagerului din faţă.

Printre dotările tentante de pe lista de opționale se numără sistemul de sonorizare Harman Kardon, pachetul M Sport Pro (ornamente exterioare lucioase, spoiler spate și sistem de frânare M Sport cu etriere roșii) și trapa panoramică, a cărei suprafaţă de sticlă cu protecție solară se extinde de la parbriz, într-o singură secţiune, până în partea din spate a plafonului.

Noul X2 are o capacitate maximă de încărcare ce variază între 560 şi 1.470 de litri, în funcţie de varianta de model. BMW iX2 oferă între 525 şi 1.400 de litri.

Încă de la lansare este disponibil un model de performanţă, M35i xDrive, cu motor de 2,0 litri, care dezvoltă 300 CP în Europa (317 CP în SUA şi pe alte pieţe), permițând o accelerație de la 0 la 100 km/h în 5,4 secunde.

Vor fi de asemenea disponibile un propulsor pe benzină, cu trei cilindri, de 1,5 litri (care, combinat cu sistemul mild-hybrid 48V, oferă o putere maximă de 170 CP) și un motor diesel cu patru cilindri care produce 150 CP. Toate motoarele termice disponibile pentru noul BMW X2 sunt conectate standard cu o transmisie Steptronic cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj.

Versiunea electrică, BMW iX2 xDrive30, de asemenea disponibilă chiar de la lansare, este propulsată de două motoare electrice care generează împreună o putere totală de 230 kW/313 CP şi un cuplu total de 494 Nm. iX2 xDrive30 accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde, în timp ce viteza maximă este de 180 km/h. Autonomia este de 417 – 449 de kilometri în ciclul WLTP.

Noile BMW X2 şi BMW iX2, precum și bateriile de înaltă tensiune pentru varianta electrică, vor fi produse la uzina BMW Group din Regensburg.

Lansarea pe piaţă la nivel mondial va începe în martie 2024. Preţurile de pornire pentru BMW X2 în România: 43.911 Euro cu TVA inclusă pentru X2 sDrive20i. Prețul de pornire pentru X2 M35i xDrive: 59.322 Euro cu TVA inclusă. Primul iX2 xDrive30 porneşte de la 55.513 Euro cu TVA inclusă.