FacebookTwitterLinkedIn

Măsurile anunţate de premierul ungar Viktor Orban, vizând plafonarea marjei de profit a comercianţilor la o serie de alimente de bază, au intrat luni în vigoare, în contextul în care Ungaria a înregistrat cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană.

Datele publicate săptămâna trecută arată că preţurile la alimente în Ungaria au crescut cu 7,1% în ritm anual în luna februarie iar rata anuală a inflaţiei a fost de 5,7%, cel mai ridicat nivel din UE, unde media inflaţiei a fost de 2,8%, notează Reuters, citată de Agerpres.

Afectat de relansarea inflaţiei şi perspectiva unei reveniri modeste a economiei, Orban a anunţat reduceri mari de taxe pentru mame şi limitarea adaosului comercial la maximum 10% din preţul angro pentru 30 de alimente de bază.

„Dacă Guvernul va vedea că lanţurile de retail nu respectă reglementarea, o vom extinde la toate categoriile de alimente! De asemenea, Guvernul este pregătit să reintroducă preţurile reglementare, în ultimă instanţă”, a anunţat Ministerul ungar al Economiei.

Cu prilejul precedentei explozii a inflaţiei, preţurile la alimente au crescut până la media din UE în perioada 2022-23 iar Guvernul de la Budapesta a impus şi atunci plafoane de preţuri, arată un studiu al Băncii Centrale. Instituţia susţine că avansul anterior al preţurilor a fost provocat, în parte, de productivitatea scăzută şi intensitatea energetică mare în industria alimentară, factori care au persistat şi după ce inflaţia a început să scadă.

Precedenta mutare de a plafona preţurile la alimente a avut consecinţe nedorite, în condiţiile în care companiile şi-au recuperat pierderile prin majorarea preţurilor la alte produse, a precizat Banca Naţională a Ungariei.

Asociaţia retailerilor ungari (OKSZ) susţine că cele mai recente măsuri ar putea diminua inflaţia produselor alimentare cu 1-2 puncte procentuale, dacă nu vor exista alte majorări de preţuri de-a lungul lanţului de aprovizionare.

Economistul ING, Peter Virovacz, spune că inflaţia ar putea atinge un vârf de 6,5% în luna octombrie, în timp ce inflaţia medie va creşte până la 5,6%. Asta ar spori şansele ca Ungaria să înregistreze cea mai mare inflaţie din UE, pentru a doua oară în ultimii trei ani.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.