FacebookTwitterLinkedIn

SeedBlink, platformă de finanțare pentru start-upurile tehnologice europene, organizează cea de-a doua campanie de finanțare pentru Dronamics, prima companie aeriană din lume licențiată pentru a produce și opera drone de marfă. Campania, derulată exclusiv pe SeedBlink, între 18 și 31 iullie, vizează o finanțare Pre-Serie A de două milioane de euro.

Această rundă are loc după un an și jumătate de la prima rundă de finanțare SeedBlink pentru Dronamics și permite investitorilor actuali și celor noi să își mențină și să își extindă participația în dezvoltatorul și operatorul de drone cargo.

Ticketul minim este de 2.500 de euro (1.000 de euro pentru membrii Clubului SeedBlink). Compania s-a mai finanțat pe SeedBlink, în decembrie 2021, când a atras peste 200 de investitori.

Până în prezent, Dronamics a strâns în total 40 de milioane de dolari de la fonduri early-stage și angel investors din 12 țări, compania fiind cofinanțată de Uniunea Europeană, prin Consiliul de Inovație European, programul inovator simbol al Europei.

Zborurile comerciale încep în 2023

Misiunea Dronamics este de a revoluționa industria de transport de marfă. Avantajul pe care compania îl are pe piață se datorează echipei de conducere, formată din experți în aviație, logistică și tehnologie.

Esența Dronamics este Black Swan, o dronă revoluționară care a fost concepută pentru a realiza livrări în aceeași zi. Această aeronavă avansată, pilotată de la distanță, se integrează perfect în lanțurile de aprovizionare, asigurând un transport fiabil și eficient al mărfurilor.

Tehnologia utilizată permite expedierea în aceeași zi pe distanțe extinse pentru o mare varietate de industrii: farmaceutică, alimentară, comerț electronic, piese de schimb.

Drona Black Swan are un avantaj competitiv ca urmare a utilizării unei tehnologii certificate de parteneri aerospațiali de nivel unu și al unui design de top dezvoltat de inginerii companiei.

Dronamics și-a încheiat cu succes zborul inaugural, în mai 2023 și urmează să înceapă operațiunile comerciale la sfârșitul acestui an, cu câțiva ani înaintea concurenților.

Având avantajul major de a face primul pas, completat de o tehnologie inovatoare, parteneriate de producție și angajamentul pentru sustenabilitate, echipa Dronamics este determinată să redefinească industria de transport marfar și să deschidă calea către un viitor în care soluțiile logistice sunt mai eficiente și cu impact mai mic asupra mediului. Este o onoare să avem un rol în această misiune și să oferim comunității noastre de investitori oportunitatea de a-i susține cu doar câteva luni înainte de runda lor Pre-Serie A, care va aduce lansarea comercială a businessului, a declarat Andrei Dudoiu, cofondatorul SeedBlink.

Emisii cu 60% mai puține și timp redus cu 80%

Suntem încântați să fim în fruntea evoluției industriei de drone cargo. Scopul nostru este de a transforma modul în care mărfurile sunt transportate, oferind o soluție mai rapidă, mai eficientă și mai ecologică. Cu o autonomie de până la 2.500 de km și o capacitate de încărcare de până la 350 kg, Black Swan are nu numai o capacitate operațională îmbunătățită, ci și beneficii substanțiale pentru mediu. În comparație cu metodele convenționale de transport marfar, Black Swan se remarcă prin reducerea emisiilor cu până la 60%, economisirea timpului cu până la 80% și reducerea costurilor cu până la 50%”, spune Svilen Rangelov, cofondator și CEO Dronamics.

Pe măsură ce inovează, Dronamics oferă o soluție all-în-one, prin vânzarea capacității pe rutele sale. Alături de Black Swan, compania a creat o rețea de porturi pentru drone și operațiuni de control exclusiv de la distanță pentru managementul mărfurilor, asigurând eficiență continuă. Această abordare detaliată permite optimizarea întregului proces logistic

Campania inițială a Dronamics a fost una dintre primele runde SeedBlink la nivel internațional, platforma oferind până acum oportunitatea pentru peste 70.000 de investitori din 88 de țări să investească în start-upuri promițătoare.