FacebookTwitterLinkedIn

Asocierea firmelor Maristar COM (lider) – Hydrostroy AD a câştigat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de lărgire la patru benzi a DN1A, sectorul cuprins dintre Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila – Mogoşoaia (judeţul Ilfov).

Contractul are o valoare 61,56 milioane lei (fără TVA) şi este finanţat din Fonduri Europene Nerambursabile, iar câştigătorul licitaţiei are la dispoziţie două luni pentru proiectare şi 10 luni pentru execuţia lucrărilor.

Potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, în cadrul contractului sunt prevăzute lucrări ce vor avea loc la intersecţia DN1A cu DNCB, după cum urmează:

  • la sensul giratoriu existent, pentru a permite o capacitate şi o fluenţă mai mare a traficului, se vor amenaja benzi suplimentare de viraj la dreapta din DNCB (Otopeni) către DN1A (Mogoşoaia) şi din DN1A (Mogoşoaia) către DNCB (Chitila);
  • la intersecţia DN1A cu Şoseaua Chitila – Pădure se va realiza un sens giratoriu, pentru a permite o capacitate şi o fluenţă mai mare a traficului.
  • pe direcţia Bucureşti – Buftea se vor realiza două benzi de circulaţie, respectiv o bandă cu lăţimea părţii carosabile de patru metri dedicată pentru virajul la stânga sau mersul înainte prin sensul giratoriu.
  • Cristian Pistol a precizat că semnarea contractului va avea loc după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi după soluţionarea acestora, conform Agerpres.