Această măsură de precauție introdusă de Bolt ca urmare a pandemiei COVID-19 are scopul de a oferi o protecție suplimentară pasagerilor și șoferilor și de a reduce posibilitatea de răspândire a virusului.
„În urma relaxării restricțiilor și a înlocuirii stării de urgență cu starea de alertă, o parte dintre clienții obișnuiți ai platformei noastre își vor relua activitatea. Am folosit aceste săptămâni pentru a ne pregăti cât mai bine și a lua măsuri de siguranță suplimentare pentru protecția lor. Nimic nu este mai important pentru noi decât sănătatea șoferilor parteneri și a clienților lor. Crearea acestei noi categorii, Bolt Protect, poate să ajute la reducerea riscului de răspândire a virusului și nu implică niciun cost suplimentar pentru pasageri. Dar asta este doar una dintre măsurile de precauție necesare dintr-o serie extinsă. De aceea, recomandăm cu tărie tuturor șoferilor și pasagerilor noștri să urmeze sfaturile Ministerului Sănătății și să-și ia măsurile de sănătate necesare, la nivel individual”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, COVID-19 poate fi transmis de la persoanele infectate cu picături expulzate prin strănut sau tuse. Foliile de plastic de protecție instalate între partea din față și partea din spate a habitaclurilor automobilelor din categoria Bolt Protect ajută la limitarea fluxurilor de aer dintre șofer și pasageri. Măsurile suplimentare includ ventilația corespunzătoare a mașinilor pe parcursul deplasărilor și între acestea, precum și curățarea și dezinfectarea periodică a mânerelor ușilor și a locului din spate.