FacebookTwitterLinkedIn

În aceste condiții, guvernul de la Bratislava a hotărât că faza 3 și faza 4 de redeschidere a economiei vor fi lansate în același timp: hotelurile, slujbele religioase, nunțile, magazinele, terasele restaurantelor, muzeele și galeriile vor fi deschise de pe 6 mai.

Ultima etapă a redeschiderii – evenimente publice și sportive, mall-uri, teatre și cinematografe – va începe pe 20 mai.

Autoritățile vor respectarea unor reguli stricte de igienă și vor monitoriza cu atenție aplicarea lor, precum și evoluția cazurilor de coronavirus, informează Reuters.

Slovacia a reușit să aplice rapid măsuri care să încetinească răspândirea noului coronavirus, astfel încât a raportat doar 25 de decese provocate de Covid-19.

Pe de altă parte, economia a fost foarte afectată de suspendarea activităților – guvernul estimează o scădere cuprinsă între 5,8% și 13,5% anul acesta.