De noul show, intitulat Social Distancing, se va ocupa Jenji Kohan, creatoarea serialului Orange is the New Black, iar regizor este Diego Velasco, care a lucrat cu Kohan la serialul amintit.
Deși filmările sunt programate să înceapă în câteva săptămâni, nu există deocamdată detalii despre distribuție. Ce este neobișnuit în privința noii serii este că actorii nu se vor întâlni într-un studio sau pe un platou de filmare, ci se vor filma singuri, acasă.
„Jobul nostru este să reflectăm realitatea, și în realitatea aceasta nouă, bizară și năucitoare în care ne aflăm ne dorim cu toții să ne reconectăm cumva, dar păstrând totuși distanța. Ceea ce trăim zilele acestea ne-a inspirat să creăm un show care să spună povești unice și profund umane despre felul în care reușim să rămânem împreună deși suntem departe unii de alții,” declară producătorii pentru Forbes.com.
Social Distancing va fi cel mai recent show filmat de acasă, după ce rețeta a fost adoptată de alte emisiuni celebre de televiziune, cum ar fi Saturday Night Live, Tonight Show cu Jimmy Fallon sau Late Show cu Stephen Colbert.