Președintele Iohannis a anunțat mai multe măsuri aplicabile după data de 15 mai, printre acestea numărându-se obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.
O altă măsură anunțată de Iohannis este că după 15 mai se va renunța la restrângerile care privesc libera circulație, în anumite condiții. Astfel, românii se vor putea deplasa fără declarațiile pe propria răspundere.
”Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecție. Astfel, am decis astăzi că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării. O a doua măsură pe care am decis-o este una care cu siguranță va bucura pe foarte mulți români. După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgență, vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individuală”, a declarat Klaus Iohannis.
”Până în 15 mai staţi acasă, toate restricţiile rămân în vigoare. După 15 mai vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni din păcate la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. Vom avea un plan de relaxare în paşi, care activitate când poate să înceapă. O activitate importantă este activitatea şcolară şi vom elabora un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Planul va fi prezentat public când e elaborat cu toate detaliile aferente. Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai, unele restricţii vor dispărea, multe altele vor rămâne în picioare. Şi pas cu pas, în funcţie de evoluţia cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate pentru că experţii spun că virusul nu va dispărea. Va trebui să găsim o modalitate de trai cu această epidemie. Pe măsură ce interdicţiile impuse de autorităţi vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare”, a adăugat președintele Iohannis.