FacebookTwitterLinkedIn

Foto: Pirelli  / Alfonso Catalano / SGP Italia

Aș dori să aflu mai multe despre experiența dvs. cu Pirelli și cum ați primit propunerea lor de a fi gazda evenimentului.

Ei bine, am fost la fel de surprinsă ca atunci când mi-au propus să apar în calendar, dar mi-am spus: probabil li s-a părut că m-am descurcat bine. Așa că mi-au cerut să prezint ediția 2020, iar eu am acceptat, pentru că ador sensibilitatea celor de la Pirelli.

Mă ocup de acest subiect de 20 de ani și am văzut seriile de fotografii publicate de-a lungul timpului. În ultimul timp, ele nu mai sunt atât de revelatoare. Credeți că este o tendință a zilelor noastre sau a secolului în care trăim?

Rosalia (Foto: Paolo Roversi)

Eu aș spune că este tendința calendarului, care a ajuns acum la maturitate. La început au fost anii tinereții, când totul era tânăr, frumos și la vedere, iar acum e un calendar care spune: uite ce e, hai să prezentăm întregii lumi ideea de frumusețe și femeia de-a lungul timpului. Așadar, cei de la Pirelli au crescut mari, iar asta nu e niciodată un lucru rău. La urma urmei, cui nu-i plac calendarele vechi?

Ce părere aveți despre calendarul de anul acesta? Cum l-ați caracteriza?

Cred că este un fel de aducere aminte – să ne amintim că oricui i se poate întâmpla să se îndrăgostească nebunește. Niciodată nu poți fi prea bătrână pentru a fi Julieta. Te poți îndrăgosti nebunește la 90 de ani, tot așa cum o faci la 15, 16, 30 sau 40. Iar asta e minunat! Cred că multe femei uită acest lucru, pentru că, într-un fel, ni se spune că e imposibil ca acest lucru să se mai întâmple după un timp.

Adevărat.

Așa cum s-a dovedit însă, niciodată nu ești prea bătrân/ă pentru a te îndrăgosti nebunește – știți voi, sentimentul acela când cineva îți taie răsuflarea sau când intră într-o încăpere și tu îi iei răsuflarea. E fantastic. Dar ni se spune mereu că asta nu se întâmplă niciodată în viața reală, așa că, după un timp, renunțăm să mai căutăm. Iar uneori, iubirea aia adevărată strigă: Hei, sunt aici! Iar tu îți spui: Nu e adevărat, asta nu poate fi adevărat. Dar n-ai cum să știi acest lucru, încearcă, pentru că poate fi șansa ta.

Femeile de aici au vorbit despre prima lor dragoste și despre faptul că au suferit sau nu… La dumneavoastră cum a fost? Vă amintiți?

Cine își mai aduce aminte? Știu ce s-a întâmplat, probabil a fost minunat, apoi n-a mai fost așa, iar apoi mi-a ieșit complet din minte… Dar asta nu înseamnă că nu sunt mereu dispusă să mă îndrăgostesc nebunește din nou.

Claire Foy (Foto: Paolo Roversi)

Credeți în destin?

Eu, da. Dumneavoastră?

Uneori.

Consider că, în zilele noastre, se vorbește foarte puțin despre magia iubirii și despre modul în care poate fi dragostea cu adevărat. Am un prieten care tocmai a trecut printr-o astfel de experiență, iar schimbarea… Se vede cu ochiul liber, e ca o lumină. Și cred că asta este minunat. Și nu asta căuta, câtuși de puțin. Dar, pur și simplu, i s-a întâmplat. Însă atunci când mergi peste tot cu ochii în telefon, n-ai cum să vezi ce-i în jur. Din când în când, trebuie să mai lăsăm telefonul deoparte…

Spuneați că ați pozat pentru calendarul Pirelli?

Da, acum doi ani am apărut în calendar.

Chris Lee (Foto: Paolo Roversi)

Cum a fost experiența aceea?

Fantastică! Și arăt atât de bine! Este vorba despre ediția cu tema Alice în Țara Minunilor.

Revenind la calendar: aceste tinere știu cine sunt și nu se tem să spună: iată cine sunt și iată unde vreau să ajung. Și e minunat că spun asta, pentru că nu-i deloc ușor să ai o individualitate. În lumea de ieri, în lumea de azi… Să stai pe picioarele tale și să spui: „Așa sunt eu” este un lucru curajos și absolut remarcabil și tocmai de aceea Julieta este atât de grozavă, pentru că ea exact asta face: se transformă din copila aceea de 14 ani în femeia aprigă, care spune: „Uite ce e, puțin îmi pasă dacă nu-ți plac părinții lui, el este bărbatul meu și am ales să îl urmez”. Mă rog, finalul poveștii nu e chiar preferatul meu… Dar sub ochii noștri, de la început și până foarte aproape de sfârșit, Julieta ni se înfățișează ca o femeie aprigă, care știe ce vrea, știe încotro merge. Cele mai multe femei sunt așa, dar adevărul e că nu prea au ocazia să spună: „Hei, la o parte din calea mea!” Pentru că lasă impresia că ar fi prea agresive.

Ați jucat vreodată rolul Julietei?

Nu. Doar pe al doicii. (râde)