FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanţii medicilor din Bucureşti fac unele recomandări, printre care se numără crearea de spaţii de izolare în toate spitalele

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din Bucureşti atrag atenţia că sunt necesarea crearea de spaţii de izolare pentru toate spitalele COVID sau non-COVID pentru pacienţii suspecţi cu toate măsurile corecte de protecţie pentru personalul medical.

Toţi pacienţii cu simptomatologie sugestivă de infecţie cu COVID-19 trebuie trataţi ca suspecţi şi izolaţi corespunzător pentru protecţia, atât a cadrelor medicale, cât şi a celorlalţi pacienţi până la obţinerea rezultatelor de laborator.

Colegiul Medicilor din Bucureşti consideră că personalul medical nu trebuie ameninţat cu implicaţii penale, moralul acestuia  fiind oricum afectat major în situaţia actuală.

De asemenea, reprezentanţii medicilor fac apel către autorităţi şi susţin că nu trebuie interzisă demisia personalului medical care va purta oricum toată viaţa responsabilitatea unei asemenea decizii.

Tototdată, Colegiul Meicilor din Bucureşti face apel către autorităţi să asigure condiţiile corecte pentru ca armata în halate albe să poată lupta şi dau asigurări că aceasta îşi va face datoria indiferent de riscurile asumate, notează Radio România Actualități.