În relația noastră, rolurile de polițist bun și polițist rău pe care le-am jucat de-a lungul timpului, când una, când alta, ca două bune prietene, ne-au ajutat deseori în relații, în diverse etape de viață. Ea avea, încă de copil, un fel de a se amuza pe seama propriei persoane care-i fascina, pur și simplu, încă de atunci pe toți prietenii noștri, care se învârteau în jurul ei, precum albinele la miere. M-am îndrăgostit prima dată când eram deja studente amândouă și râdem și azi de măreața replică pe care a simțit nevoia să mi-o dea. Așa… ca pregătire preliminară. Luându-și o mină afectată, ca și cum brusc devenise un guru de înțelepciune, mi-a zis: „Draga mea, partea rea a unei povești romantice este că te lasă cu totul lipsit de romantism”. Știam că terminase de curând de citit romanul „Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde, dar, sincer, nu mă așteptam să-i și găsească o noimă. Culmea e că așa s-a și întâmplat în proaspăta îndrăgosteală.
Și-a dorit foarte mult să fie chirurg. Multe broaște și-au găsit sfârșitul când, în glumă, își exersa posibila meserie, mânuind bisturiul medical pe care-l solicitase expres mamei ei, o artistă în domeniul medicinei, în căutarea organelor de vindecat. Când a început să-mi povestească fascinația pentru Platon și excepționalele lui gânduri, precum că „cea mai mare greșeală la tratarea bolilor este că există doctori pentru cele fizice și doctori pentru bolile de suflet, când acestea nu se pot despărți una de alta”, am știut că și-a găsit vocația, cu ajutorul căreia a construit o carieră de succes, în folosul oamenilor. Când îi tresălta totuși sufletul de drag de dragoste și răspunsurile nu se dovedeau pe măsura investiției, singură avea grijă să-și spună că soluția la probleme este întotdeauna mai importantă decât orgoliul originalității. Și pleca atât de mândră de decizia ei, încât știam că nimeni cu nimic, oricare i-ar fi oferta revizuită, nu o va întoarce de pe drumul ales.
Spre deosebire de mine, Ea s-a dovedit mereu pragmatică. Mereu… cu o singură excepție, care totuși, într-un final, a dovedit că regula-i regulă și se confirmă. Atunci o cotropise magia dragostei. Dintr-odată era Ea, dar cu totul alta. Deși eram puțin speriată de personajul care mi se revela în fața ochilor – culmea, devenise prea mult eu -, am fost convinsă că, așa cum de fiecare dată, cu umorul caracteristic pe care îl dovedește, plus autoironie, va reveni după o vreme la „forma” inițială. Concisă, fermă și mai ales pragmatică, Ea nu va uita ce avea grijă să ne repete fiecăruia atunci când, cu sau fără voia noastră, ne pierdeam uzul rațiunii: cel mai important om din viața ta ești tu.
De fapt, deși îmi plăcea la nebunie cum înflorise și eram foarte bucuroasă pentru povestea pe care o trăiește, ceva, undeva, îmi dădea fiori pe șira spinării. Îl știam de puțină vreme pe El. Nu știu nici azi dacă, de fapt, deși nu mai contează, era un băiat rău. Aveam încredere deplină și știam că Ea e puternică și singurul lucru pe care și-l dorește este să fie fericită. Ce importanță are ce cred eu sau oricine altcineva, atâta vreme cât, pentru Ea, El era atunci lumea întreagă. Într-un moment de sinceritate, până și El o întreba asta: de ce eu, când tu poți avea chiar totul? Într-o seară, uitându-ne împreună la un film, deși casa era plină de prieteni, iar uneori vacarmul vorbelor lor acoperea replicile actorilor, privirea ei răzbate până la mine, fixându-mă insistent pentru a-mi atrage atenția asupra cuvintelor rostite de actorul principal: să-ți spun ce este dragostea adevărată? E credință oarbă, umilință fără preget, supunere desăvârșită, încredere și dăruire împotriva ta însuți, a lumii întregi.
Dragostea înseamnă să îți dai inima și sufletul întreg celui care ți le va zdrobi. Și, sub ochii mei, de fapt ai noștri, o văd cum, deși vrea să se ridice, e prea obosită să o mai facă. Și cade jos, pierzându-și răsuflarea. De la o comedie spumoasă, suntem toți puși în fața celei mai dramatice seri de cinema. Nu știam cum să o ajut și mă uitam neputincioasă în pământ, rușinată de incapacitatea mea de a vedea dincolo de aparențe. I-am stat alături în toate cele opt zile de comă indusă, sperând la, sincer, nu prea știu ce – o minune. Care s-a produs, ca-n filme, că doar nu degeaba îi plac ei filmele, chiar de ziua ei. Atunci am știut că am primit a doua șansă.
De nenumărate ori, copii fiind, obișnuim să „batem palma” și nu știam atunci că respectivul joc interactiv de societate avea peste ani să intre în conștiința publică, sprijinit de firma Noriel. Bine, și dacă am fi știut, oricum nu asta conta. Mare mi-a fost bucuria că, de curând, la unul dintre cursurile de management la care am participat împreună cu colegii mei, manageri de top din toată țara, am exersat exact acest tip de joc. Bineînțeles că testul cu pricina avea un alt rol, profesional de data asta, diferit de jocul din copilărie. De fapt, ca-n viață. Față în față, doi oameni bat palmele, în prima etapă cu ochii deschiși, într-un ritm stabilit de comun acord, apoi când unul, când altul închid ochii, lăsându-l pe celălalt să coordoneze mișcarea, pentru ca, într-o altă etapă, când ambii au ochii închiși, doar simțirea și dorința de a păstra ritmul și a juca jocul împreună să fie salvarea. Sigur, se mai întâmplă și se poate accepta să fie momente în care, din neatenție sau doar oboseală, să nu auzi sau să nu vezi. Pe tine sau pe celălalt. Însă situațiile repetitive când nu te mai simți, pe tine sau pe celălalt, trebuie să te facă să regândești traseul. Scuzele pot fi acceptate, însă încrederea începe să ia drumul pierzaniei. Iar încrederea, vorba lui Nicolae Iorga, nu se pierde decât o dată.
Învăț în fiecare zi de la Ea. Îi știu toate poveștile pe de rost. Deși durerea schimbă oamenii și de obicei îi face să aibă mai puțină încredere în ei sau în ceilalți, Ea e altfel… De multe ori, am avut îndoieli în ce mă privește, însă în Ea am avut mereu încredere deplină, obținând, pragmatic, așa cum îi place ei să spună, atât o persoană, cât și o lecție pe viață. Și tot de la Ea am aflat că încrederea pierdută poate închide inima, până când sinceritatea și iubirea o deschid din nou. Fii acolo când omul care-ți luminează chipul și îți dă încredere bate palma cu tine! Poți ierta unui om multe, dar nu și absența!