Guvernul a adoptat joi OUG 35/2019, pentru a rezolva problemele reclamate de români cu privire la erorile tehnice ale sistemului ANAF, care i-a încurcat pe mulţi la depunerea declaraţiei.
Prin acest OUG se abrogă alineatul (5) al articolului 122 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, care obligă cetăţenii să completeze şi să depună prin mijloace exclusiv electronice declaraţia.
Modificarea aşteaptă însă şi un act normativ de la ANAF, deoarece există un ordin care prevede că Declaraţia Unică se va depune doar prin Spaţiul Privat Virtual sau prin site-ul e-guvernare.
Potrivit consultanţilor din piaţă, au fost mai multe discuţii după ce Guvernul a luat în considerare chiar reintroducerea depunerii pe hârtie a Declaraţiei Unice, însă o modificare în această direcţie ar anula progresele din ultimii ani.
În curs de actualizare