Omul de afaceri în vârstă de 56 de ani suferise un atac cerebral joi seară, fiind internat la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală. Ulterior, a fost transferat la Spitalul Floreasca, unde a decedat duminică seara, relatează Mediafax.
Florian Walter a fost unul dintre personajele controversate ale fotbalului românesc, fiind de-a lungul timpului acționar la echipele Dinamo, Petrolul sau Universitatea Cluj.
Omul de afaceri a avut și probleme cu legea, motiv pentru care în urmă cu patru ani a fost dat în urmărire internațională după ce a fugit în Emiratele Arabe Unite. De altfel, el a fost audiat și în dosarul Polaris, al lui Radu Mazăre și Sorin Strutinsky.
Florian Walter a mai fost suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.