FacebookTwitterLinkedIn

Trăim într-o lume care abundă în informație în ceea ce privește stilul de viață sănătos și mulți dintre noi știu că trebuie să fim atenți la sănătatea noastră înainte de apariția vreunei probleme medicale. Dar atenția la problemele de sănătate nu este mereu cel mai ușor lucru, mai ales că ritmul vieții de zi cu zi a devenit unul extrem de alert. Dietele nesănătoase, lipsa activității fizice și lipsa de interes pentru sănătatea emoțională sunt zonele în care avem nevoie de ajutor. Aici intervine rolul Health Coach-ului.

Așadar, luați-vă timp pentru a reflecta. Notați, reveniți asupra notițelor peste 2 zile. 

De ce vreți să faceți o schimbare în stilul de viață? Enumerați toate motivele! Un Health Coach vă va îndruma pe calea alegerilor sănătoase care vi se potrivesc și vă va sprijini să puneți sănătatea pe agenda priorităților.

Conceptul de health coaching LEAN îi aparține medicului american William Sears și se bazează pe filosofia conform căreia o viață sănătoasă are la baza 4 mari piloni.

Lifestyle

Stilul de viață este o alegere pe care oamenii o fac și care se manifestă în tot ceea ce ține de viața lor socială, emoțională, fizică și de mediu în viața de zi cu zi. El se manifestă așadar atât în viața personală, cât și profesională, prin modelele pe care le perpetuează în activitățile pe care le desfășoară, interesele pe care le au, opiniile pe care le emit, valorile după care se ghidează. El reflectă imaginea de sine a oamenilor și modul cum sunt văzuți de către alți oameni. Stilul de viață este un cumul de motivații, nevoi și dorințe și este influențat de factori precum cultura, familia, grupurile sociale și clasa socială.

De ce este important să faceți o schimbare acum? Enumerați toate motivele!

Mișcare

Specialiștii încă dezbat rolul mișcării în procesul de slăbire, însă un lucru e cert: mișcarea e o componentă esențială pentru sănătatea noastră. Activitatea fizică are un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale, greutății și compoziției corporale, bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat de tip 2, diferitelor tipuri de cancere. Influențează pozitiv și dislipidemia (valori crescute ale colesterolului/trigliceridelor în sânge), sistemul osos și muscular sau sistemul nervos (reduce stresul/depresia, crește buna dispoziție). Mișcarea crește încrederea în sine, poate consolida calitățile de lider și relațiile interumane. Și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile mișcării.

Atitudine

Felul cum ne raportăm la provocările vieții își pune amprenta pe sănătatea noastră. O atitudine sănătoasă, exersată în timp, ne ajută să păstrăm o viață emoțională echilibrată, care, la rândul ei, contribuie la starea de bine pe care ne-o dorim zi de zi.

Nutriție

Mâncarea este una dintre preocupările noastre zilnice. Cum să facem să fie și de ajuns și gustos și sațios și să satisfacă gusturile întregii familii? Cum facem ca mâncarea să fie în acord cu valorile și principiile noastre? Cum să facem alegerile cele mai sănătoase în cee ace privește meniul zilnic?

Toți acești piloni asigură echilibrul de care depinde sănătatea noastră. Dacă unul dintre ei începe să se clatine, starea noastră de bine va fi afectată și ea.

Luați o foaie de hârtie și un creion. Desenați o casă cu 4 stâlpi mari de beton. Scrieți pe fiecare denumirea de mai sus! Reflectați! Cât de puternic este fiecare pilon, pe o scară de la 1 la 10?

La final, o provocare. Detaliați cât de mult răspunsurile la următoarele întrebări:

 Ce vă motivează să fiți sănătoase astăzi? De ce?

Care este un rezultat pe care vreți să îl obțineți în următoarea lună?

Dar în următoarele 3 luni?

Cât de mult sunteți dispuse să munciți pentru rezultatele de mai sus, pe o scară de la 1 la 10?

 Mai concret, despre suportul unui Health Coach

  • Furnizează informație generală despre stare de bine (wellness) și nutriție.
  • Încurajează oamenii să devină responsabili în ceea ce privește sănătatea lor, prin îmbrățișarea unei rutine proprii în ceea ce privește stilul sănătos de viață și schimbările de durată.
  • Oferă suport oamenilor sănătoși care au luat decizia de a-și schimba stilul de viață; îi ajută să progreseze în direcția obiectivelor lor.
  • Aria lui de practică și expertiza este de a educa, motiva și ghida oamenii ca aceștia să își atingă obiectivele personale în ceea ce privește sănătatea lor. Nu își depășește niciodată aria de expertiză, intrând în nouțiuni medicale sau acordând consultații medicale.
  • Ajută oamenii să privească mâncarea în mod corect și să facă alegeri cât mai potrivite pentru stilul de viață pe care îl duc, să privească gătitul ca pe ceva simplu și absolut necesar în viața lor; oferă surse de inspirație pentru rețete.
  • Le vorbește oamenilor despre echilibru și moderație.
  • Le arată oamenilor cum să facă alegeri sănătoase și îi ghidează în așa fel încât să aibă încredere în ei și in alegerile pe care le fac.
  • Face ca informațiile despre mâncare să fie simple și accesibile; trimite oamenii la surse de încredere, pentru aprofundarea informațiilor de care au nevoie. Învață oamenii să citească etichetele produselor pe care le cumpără.
  • Nu recomandă schimbări bruște și radicale. Schimbările de durată se fac pas cu pas și în doze mici.
  • Nu impune nimic, doar ghidează; însoțește oamenii pe drumul schimbării pe care și-o doresc.
  • Oferă resurse pe temele necesare: gestionare stres, schimbare de program zilnic, rețete, relații, mișcare/activitate fizică, wellness, îngrijire personală, profesie și viață personală.
  • Susține părinții care își doresc un stil de viață sănătos pentru ei și copiii lor.

Despre Florina Badea – Health&Food Coach, healthy lifestyle blogger, trainer 

De formație educator și de profesie consultant în comunicare și PR, Florina a făcut trecerea către health&food coaching în anul 2015. Este certificată național și internațional – la dr. Sears Wellness Institute. Promovează conceptul L.E.A.N (Lifestyle, Exercise, Attitude, Nutrition), atat în sesiunile unu la unu, cât și în cadrul atelierelor de nutriție pentru copii și părinți. Florina este creatoarea proiectelor ”Copilul meu nu mănâncă”, ”Fit” (dedicat femeilor care vor să învețe o altă relație cu mâncarea), ”Food for Brain” – proiect dedicat companiilor care prețuiesc sănătatea angajaților lor. O puteți urmări pe www.florinabadea.ro – blog de viață sănătoasă.