Ana Consulea a devenit unul din cei mai cunoscuți experți cofetari, după ce Zexe Braserie, afacerea fondată de ea, a devenit un adevărat reper gastronomic al Bucureștiului. Prin businessul său, tânăra a redefinit conceptul de cofetărie interbelică.
„Prima oară am intrat într-o bucătărie profesională la vârsta de șase ani și am început să lucrez de la 16 ani”.
Ana Consulea este fiica lui Alexandru Consulea, omul care în urmă cu aproape 20 de ani a pus bazele restaurantului cu specific românesc „Zexe“, considerat un reper gastronomic al Bucureștiului. De un an de zile, Ana completează afacerea începută de părinții ei cu Zexe Braserie, un local în care a investit 70.000 de euro.
Ana Consulea, 30 sub 30: Pentru nostalgici. Și nu numai
Sursele de finanțare pentru deschiderea cofetăriei vin din economiile strânse din perioada în care Ana Consulea a lucrat în restaurantele părinților, din comenzile primite la laborator, dar și din ajutorul părinților. „Nu am vrut să fac un credit. Am lucrat o perioadă în restaurantele părinților, după care ne-am mutat.
Am închiriat un spațiu și am început să lucrăm din laborator. Bineînțeles, și cu ajutorul părinților, pentru că ei au finanțat prima parte din laborator. Dar pentru tot ce a însemnat o dezvoltare ulterioară, am reușit să strâng bani singură din comenzile primite la laborator”, declara expertul cofetar într-un interviu recent pentru Forbes.
Ana Consulea va fi speaker la prima ediție a summit-ului Forbes România 30under30, pe 17 aprilie.