Cine este, în câteva cuvinte, Roxana Gamarț?
Am terminat Facultatea de Litere, la Universitatea București, și am continuat studiile la Emerson College, în Boston, unde am obținut diploma de master în Publishing, în 2006. Primii ani după terminarea studiilor i-am petrecut în edituri, e o zonă de care mă simt încă legată și la care nu am renunțat complet. Încă sunt dependentă de senzația pe care o am la finalul unei traduceri. Coordonez seria de carte de artă StArt, inițiată de Pandora M, și sunt editorul câtorva cărți publicate prin intermediul Mobius (albume, cărți de artist și cataloage).
Să spun exact cine sunt e puțin mai complicat, poate și pentru că nu ne putem privi cu propiii ochi și atunci cel mai bine vorbesc despre noi lucrurile pe care le facem și oamenii cu care venim în contact. Dar ca să nu pară că mă eschivez, sunt și eu human being – work in progress, ca tot restul lumii alături de care se întâmplă să trăiesc. Sunt mama Verei și a Ilincăi, sunt iubita unui bărbat extraordinar, sunt prietena unor nebuni frumoși, iar din toamna lui 2015, sunt coacționară în cadrul galeriei de artă contemporană Mobius, un spațiu absolut magic pentru mine. Pe scurt, sunt cea mai norocoasă dintre pământeni.
Cum a început povestea galeriei Mobius?
Îți spuneam mai devreme că am terminat un master în Publishing și cred că acela a fost momentul în care am descoperit o cale nouă de exprimare, un nou limbaj, cel vizual. Și asta pentru că am ales să pregătesc pentru disertație o revistă culturală focusată pe Europa de Est a timpurilor noastre. Am luat pe rând zonele – literatură, teatru, muzică, dans, film și arte vizuale. Așa am ajuns să privesc cu mult mai multă atenție arta contemporană decât o făcusem până atunci. Cert este că m-a fascinat atât de tare încât nu m-am mai putut desprinde.
A urmat o călătorie de câțiva ani până să apară Mobius, timp în care am început să colecționez artă contemporană, destul de timid, ce-i drept, apoi am organizat stângaci o primă expoziție, pentru ca, într-un final, să deschid o galerie împreună cu partenera mea de atunci. S-a dovedit a fi o perioadă de ucenicie. Însă perioada aceea mi-a adus foarte mult, am asimilat multă informație, am cunoscut mulți oameni din zonă, am luat contact cu diversele fațete ale acestei lumi – și toate astea într-un ritm extrem de rapid. Ei, și cu toate acestea, în 2014 am decis să mă retrag și a fost o decizie bună, pentru că o inițiere are timpul ei, ca orice altceva, iar eu simțeam, știam că pot face mai mult.
Dar îmi lipsea teribil efervescența vieții din galerie. N-aș putea spune exact când anume am luat decizia de a deschide a doua galerie. Știam ce nebunie înseamnă, dar cred că există un soi de dependență față de artă. Odată ce ai interacționat cu ea, e greu să te desprinzi complet. În consecință, în toamna lui 2015 am deschis Mobius. Și de atunci, asta îmi ocupă mare parte din viață.
De unde numele de Mobius?
De la banda lui Möbius, care este un fel de paradox vizual, în esență, un model de suprafață cu o singură margine și o singură față, o formă care se înfășoară în sine, fără interior și fără exterior. Vizual, e similară cu simbolul infinitului. Țin minte că am făcut atunci o listă întreagă de posibile nume – Mobius și Cobalt erau printre preferatele mele. Până la urmă, s-a votat Mobius. Sincer, cred că se potrivește foarte bine cu parcursul de până acum al galeriei, cu suișuri și coborâșuri, cu momente de tensiune care apoi glisează în liniște, însă întotdeauna toate converg spre același punct de plecare – arta, cu tot ce aduce ea în viețile oamenilor.
Roxana, ce înseamnă o galerie de artă? Cum funcționează?
O galerie de artă este un loc în care se deschid drumuri și în jurul căruia crește și se formează (cultural, spiritual, intelectual) o comunitate.
Dincolo de spațiu – care, în opinia mea, devine din ce în ce mai mult o convenție (în sensul că e mai important ce se întâmplă într-un loc decât locul în sine) –, o galerie înseamnă un program expozițional care să nu facă rabat la calitate, un program care se construiește de la an la an și care include atât artiști reprezentați în exclusivitate, cât și colaborări punctuale.
În cuvinte puține, programul Mobius este unul internațional, cu focus pe Europa de Est. Pentru mine a fost de la început important acest aspect – acela de a produce și găzdui expoziții ale unor artiști cunoscuți pe scena internațională. Pe de o parte, publicul local are astfel acces la un tip de artă pe care în mod obișnuit nu ar vedea-o. Pe de altă parte, se produce o mai bună contextualizare a artiștilor locali. E un efort destul de mare, mai ales dacă iei în calcul faptul că, în România, mare parte din colecționari cumpără local. Revenind la întrebare, o galerie se ocupă de cariera artiștilor pe care îi reprezintă, le organizează expoziții – atât în spațiul galeriei, cât și în afara lui –, intermediază relațiile dintre artiști și curatori, îi promovează, intervine, acolo unde e cazul, cu sprijin pentru producția lucrărilor de artă, menține comunicarea cu colecționarii și cumpărătorii de artă, produce publicații, se ocupă de expunerea artiștilor în afara granițelor. Pe scurt, o galerie este o scenă culturală extrem de vie.
Care a fost investiția inițială?
Investiția inițială nu a fost vreuna imensă – a trebuit să modificăm puțin spațiul pe care l-am închiriat, am lăsat pereții fără prize și fără calorifere, am separat biroul de spațiul expozițional, am cumpărat lumini. Cu totul, nu am depășit 10.000 de euro. Dar investițiile ulterioare au fost mult mai serioase și s-au tradus în onorariile curatorilor și ale colaboratorilor, în transportul și asigurarea lucrărilor, în bugete de producție, în publicarea cărților, în campanii de promovare, în participări la târguri sau organizarea unor expoziții în afara țării. Pe lângă cheltuielile fixe care țin de chiria spațiului, utilități, salarii și contribuții sociale.
Dacă tot ai amintit de piața de artă din România – cum este aceasta? Ce o caracterizează?
Este o piață emergentă, cum îți spuneam și mai devreme. Gândește-te că prima galerie privată a apărut în 2002. S-a numit Galeria deINTERESE și era un hibrid între o galerie comercială, cu agendă expozițională, și un artist run space. A fost deschisă la inițiativa unui grup de tineri care tocmai terminaseră UNARTE și care și-au dat seama că nu aveau unde să expună – e vorba de Matei Câlția, Gili Mocanu, Oana Tănase, Roman Tolici, Iuliana Vâlsan. Ulterior a devenit Galeria Posibilă. A urmat apoi galeria H’Art, unde au fost expuși mare parte dintre artiștii care acum sunt consacrați. Annaid Art, mutată între timp la Berlin, Plan B, o galerie care a scris un capitol serios din ce înseamnă piața și scena de artă din România, la fel și Nicodim Gallery, Anca Poterașu Gallery, Eastwards Prospectus, Ivan Gallery, Suprainfinit, înființată în același an cu Mobius.
Colecționarii, deși mare parte dintre ei aflați încă la început de drum, se implică din ce în ce mai mult în consolidarea scenei. În Timișoara, Ovidiu Șandor, unul dintre colecționarii maturi din România, a înființat Art Encounters, o fundație care a generat bienala cu același nume. Anul acesta, în București, s-a deschis MARe (Muzeul de ARtă Recentă), o altă inițiativă privată, susținută de Roger Akoury, colecționar de artă contemporană. Însă în continuare e loc de mult mai bine.
Cu ce se laudă Mobius de la naștere și până în prezent?
Cu ce ne lăudăm? Nu știu, nu ne lăudăm. Dar cu siguranță ne bucurăm de comunitatea pe care Mobius a strâns-o în jurul său în acești trei ani. Acum că m-ai întrebat, stai să văd… Mobius a produs 25 de expoziții în trei ani și alte câteva zeci de evenimente conexe. Am publicat șapte cărți, avem în lucru revista galeriei, ce urmează să se lanseze la începutul anului viitor, plus un curs de estetică și artă care va începe în ianuarie. Nu e nici mult, nici puțin – e atât cât am putut face alături de foarte mica mea echipă. Cred că un aspect cu adevărat important este calitatea conținutului livrat către public.
Roxana, lucrezi și interacționezi cu atât de mulți artiști. Care îți sunt cei mai dragi?
Sunt mulți, e greu să fac un top al preferințelor. Îmi plac și cred în artiștii pe care îi reprezint – Crocodile Power, Lea Rasovszky, Roman Tolici, AES+F, Andrei Gamarț, Bianca Mann, Anders Krisàr, Sándor Szász, Claudia Larcher, Anna Khodorkovskaya.
Sigur, nu-mi plac doar artiștii reprezentați de Mobius. Îmi place Mi Kaftchin, o artistă cu un univers fascinant, chiar dacă mă scoate din zona mea de confort, Zoltan Bella, reprezentat de Anca Poterașu Gallery, Pavel Brăila, pe care îl găsim în programul galeriei Eastwards Prospectus. De ce îmi plac? Din multe și variate motive. Îmi plac pentru că arta lor vorbește despre frumusețea acestei lumi, așa cum e ea, atroce și sublimă în același timp. David Hockney, a cărui carte O istorie a imaginilor pentru copii am tradus-o recent, Michaël Borremans, Koons – care mi se pare complet nebun când mă uit la ce face, la fel și Warhol, îmi place Brâncuși, Van Gogh, Leonardo, Rafael – sunt doar câțiva. Și cu siguranță mai am mult de admirat și de descoperit.