FacebookTwitterLinkedIn

Fangio a fost deținătorul a cinci titluri de Campion Mondial la Formula 1, un record egalat și depășit abia după 48 de ani de către Michael Schumacher, cu șapte titluri. Născut în Buenos Aires, într-o familie de imigranți italieni, Fangio a fost atras încă din copilărie de lumea, pe atunci, fascinantă a automobilelor, dar, mai ales, a curselor auto. A renunțat la studii pentru a se dedica în totalitate pasiunii sale și a reușit să ajungă, în foarte scurt timp, unul dintre cei mai respectați piloți de curse.

Timp de 46 de ani și 41 de zile, Fangio a înregistrat 24 de victorii, 35 de podiumuri, a fost de 29 de ori primul pe grila de start și de 23 de ori consecutiv a avut cel mai rapid tur în 59 de curse Grand Prix. Fangio este și singurul pilot care a înregistrat victorii în Formula 1 pentru patru echipe diferite: Alfa Romeo, Maserati, Mercedes-Benz și Ferrari.

Când Lancia s-a retras din competiții în 1955, Scuderia Ferrari a preluat proiectul D50, transformându-l într-unul dintre cei mai puternici bolizi pentru sezonul din 1956. Era nevoie de un pilot care să poată stăpâni cât mai bine noul D50, denumit acum Ferrari D50, și, chiar dacă Enzo Ferrari și Fangio nu erau tocmai cei mai buni prieteni, El Maestro a fost cel care a reușit să aducă echipei Ferrari un nou titlu, iar pentru palmaresul personal, al treilea consecutiv.

Modelul Ferrari D50 cu care Fangio a câștigat la Nürburgring, în 1956, al patrulea titlu din cariera sa, a fost readus la viață anul acesta, sub forma unei superbe machete la scara 1:18, de către cei de la CMC-Modelcars.

Renumită pentru modelele extrem de meticulos reproduse, manufactura CMC a avut nevoie pentru realizarea modelului Ferrari D50 de mii de poze de arhivă și sute de măsurători, iar pentru a ajunge la cel mai înalt grad de precizie au fost necesare nu mai puțin de 1.161 de componente, asamblate manual. Modelul este o adevărată bijuterie, pe care, cu siguranță, Fangio ar fi păstrat-o la loc de cinste.

Capota detașabilă a lui D50 ascunde puternicul motor V8, replicat până la cele mai fine detalii. Dar, până să ajungi să admiri motorul, privirea îți va fi atrasă de roțile a căror execuție perfectă este deja marca CMC. Spițele sunt de un realism uimitor, iar șuruburile sunt realizate din oțel inoxidabil, totul fiind montat pe o jantă din aliaj. Cei de la CMC au reprodus chiar și capacul de ventilație pentru zona picioarelor șoferului.

Suspensiile spate De-Dion sunt și ele o copie fidelă a celor originale, cu arcuri transversale, tije de împingere și amortizoare de frecare realizate din metal. De fapt, aproape toate componentele create pentru Ferrari D50 sunt din metal și aliaj, ceea ce conferă nu numai greutate modelului, dar și un realism caracteristic doar machetelor create de CMC. Și colecționarii știu exact despre ce este vorba.

O altă semnătură CMC este scaunul șoferului acoperit cu piele, iar caroseria este finisată în culoarea originală a modelului condus de Fangio în 1956.

Sunt multe alte detalii la care echipa CMC-Modelcars a lucrat sute de ore, dar le veți descoperi atunci când veți adăuga acest model colecției dumneavoastră sau când îl veți oferi cadou celui mai împătimit colecționar sau pasionat al mașinilor clasice. Ediția este limitată la 1.500 de exemplare, așa că ar trebui să vă grăbiți înainte ca prețul să devină unul prohibitiv.