“Oltchim informează acţionarii că a fost finalizat contractul de vânzare active încheiat cu Chimcomplex Borzeşti, prin încasarea integrală în data de 7 decembrie 2018 a preţului tranzacţiei şi prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor începând cu data de 8 decembrie 2018.”, se precizează într-un anunţ al Oltchim pe bursă.
Pachetele de active transferate către Chimcomplex S.A. sunt următoarele: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane și VCM/PVC 1. Activele includ terenuri, clădiri, investiții în curs de execuție, drepturi de proprietate intelectuală și alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii și orice alte bunuri similare necesare procesului de producție.
De asemenea, un număr de 1.164 salariați au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex S.A.
În urma acestei tranzacții Oltchim S.A. va rămâne cu active în conservare, pentru care se vor continua procedurile prevăzute în Planul de Reorganizare.
Combinatul Oltchim a intrat în procedura de insolvență în luna ianuarie a anului 2013, compania fiind administrată de un consorțiu de administratori judiciari.