În fiecare an, în luna lui Cuptor, Muzeul Astra din Sibiu este gazdă pentru câteva sute de copii talentați din peste 30 de județe din țară, adevărați ambasadori ai tradițiilor și meșteșugurilor populare. Anul acesta, între 25 și 29 iulie, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, întins pe 96 de hectare, a găzduit a XXIII-a ediţie a fazei naţionale a „Meşteşuguri artistice tradiţionale”.
La fiecare ediție, micii meşteşugari cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, îmbrăcați în straiele specific locurilor de origine, însuflețesc prin atelierele interactive gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
În cele 4 zile de concurs, copiii au participat la diferite secțiuni: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, dantelă cu suveica, împletit, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști.
Cei mai talentați dintre ei au câștigat premii în bani și cărți, însă cu toții sunt câștigători în ochii a mii de vizitatori care le-au apreciat munca, talentul și pasiunea.