Companiile de impact sunt companii cu active de peste un milion de euro, care generează aproximativ 70% din cifra de afaceri cumulată la nivel național, motorul economiei autohtone, conform studiilor CITR Group.
„S-a vorbit cu entuziasm despre creșterea economică a României, însă dacă ne uităm la evoluția companiilor de impact, ne păstrăm rezervați. Numărul insolvențelor poate induce în eroare, în timp ce cu adevărat relevant este impactul acestora asupra economiei, impact tradus prin valoarea activelor imobilizate și prin cifra de afaceri. Scăderea de 7% a numărului companiilor de impact nu este, firește, un indicator care să arate o însănătoșire solidă a mediului de afaceri sau a economiei, mai ales pentru că vorbim de o creștere a valorii acestor companii insolvente cu 15%, din punct de vedere al activelor imobilizate, și de peste 30%, dacă ne uităm la cifra de afaceri, a precizat Andreea Cionca-Anghelof, Managing Partner al CITR, parte a CITR Group.
Industria și serviciile, cele mai de impact insolvențe
Domeniile de activitate cu cel mai mare impact asupra pieței insolvenței în anul 2017 rămân industria și serviciile. Industria deține 29% din numărul societăților de impact intrate în insolvență anul trecut, 35% din cifra lor de afaceri, 48% din activele imobilizate și aproximativ jumătate dintre angajați.
Între sectoarele industriale, industria chimică a numărat doar patru companii de impact intrate în insolvență, în 2017, care însă împreună au active imobilizate de 156 de milioane de euro.
Pe locul doi după valoarea activelor imobilizate se află industria alimentară, cu 14 societăți intrate în insolvență și o valoare totală a activelor de peste 153 de milioane de euro, urmată de industria producătoare de materiale și mărfuri, cu 12 companii de impact intrate în insolvență, care au o valoare totală a activelor imobilizate de peste 98 de milioane de euro.
Pe de altă parte, industria energetică a înregistrat 12 companii de impact intrate în insolvență, care au un total al activelor imobilizate de peste 86 de milioane de euro.
Numărul insolvențelor a crescut cu 9%
În același timp, numărul total al companiilor din România intrate în procedură de insolvență a crescut, în anul 2017, cu aproximativ 9%, față de anul 2016, de la 8.371 de companii intrate în insolvență în anul 2016, la 9.102, anul trecut, reiese din datele ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), furnizate de CITR.
„Ca practicieni în insolvență, primul nostru obiectiv este de a redresa companiile, de a le reintroduce în fluxul economic. În portofoliul actual al CITR, 36% dintre companii se află în diverse etape de restructurare, un procent de șase ori mai mare decât media națională de reorganizări, de 6,6%. Numai în 2017, peste 2.000 de locuri de muncă au fost salvate prin procedura de reorganizare a societăților aflate sub administrarea CITR”, a menționat Andreea Cionca-Anghelof, Managing Partner al CITR, parte a CITR Group.
Totalul insolvențelor de impact în anul 2017 a implicat un număr de 14.200 de angajați, cu 25% mai puțin decât în 2016, când în rândul companiilor de impact cu capital privat intrate în insolvență s-au numărat companii cu peste 1.000 de angajați fiecare, precum: Prospecțiuni, Swat Force International, Right Betting și Grup Est Security.
Zonele țării cu cele mai multe insolvențe de impact, după numărul de angajați ai companiilor de impact intrate în insolvență în anul 2017, au fost: zona de sud, inclusiv București și Ilfov (8.100 de angajați) și Transilvania (5.300 de persoane). Județele cu cele mai multe insolvențe de impact în 2017, după București și Ilfov, au fost: Prahova, Iași, Sibiu, Constanța, Argeș.
În anul 2017, principalele insolvențe, din punct de vedere al valorii activelor imobilizate au fost: Galaxy Tobacco, Chemgas Holding Corporation, Bio Fuel Energy (Grupul Interagro), Romcab, Carpatica Asig, Upetrom 1 Mai. Aceste companii de impact intrate în insolvență în 2017 au o valoare totală a activelor imobilizate de peste 345 de milioane de euro și un număr total de angajați de aproximativ 2.100 de persoane.
CITR are zece filiale din toată țara, unde lucrează peste 120 de specialiști din echipele pluridisciplinare. În cei 18 ani de experiență, grupul a gestionat peste 1.000 de companii aflate în insolvență din toate domeniile de business. În plus, gestionează platforma de vânzări în insolvență, sales.citr.ro.
CITR e parte a CITR Group, primul grup de firme din România specializat în remedii personalizate pentru companiile aflate în impas economic.

