FacebookTwitterLinkedIn

Evoluția Secom a determinat urcarea cu trei poziții în piața de suplimente alimentare, compania ocupând în prezent locul trei în topul jucătorilor din industrie, cu o cotă de piață de 6,4%.

Dezvoltarea Secom vine pe fondul creșterii preferinței consumatorilor români pentru remediile naturale, dar și a investițiilor de 2,25 milioane de euro realizate de companie anul trecut. În 2017, Secom a continuat extinderea propriei rețele de retail prin deschiderea a trei unități comerciale noi în Pitești, Cluj Napoca și în Mega Mall din București, de altfel prima locație a companiei amplasată într-un mall.

2017 a fost un an al performanțelor pentru Secom. Am continuat dezvoltarea companiei într-un mod sustenabil prin lărgirea echipei cu 40%, extinderea portofoliului și prin deschiderea a trei noi magazine. Cu o echipă consolidată, un portofoliu de produse puternic și cu multă determinare am reușit să avem cea mai mare creștere a cotei de piață din industrie, care ne-a asigurat intrarea de pe poziția a șasea direct pe locul trei  în topul principalilor jucători din segment”, a declarat Lucia Costea, Managing Partner Secom.

Pentru 2018, Secom își propune o creștere cu peste 45% a investițiilor, până la circa 3,3 milioane de euro și are în plan lansarea a patru noi magazine proprii, continuarea activităților de promovare în media și în farmaciile partenere, dar și lărgirea portofoliului cu produse din categoria de suplimente alimentare, din segmentul de produse de frumusețe, dar și din anumite categorii din aria health & wellness.

În prezent portofoliul Secom include 300 de suplimente alimentare și 100 de produse cosmetice naturale.

Produsele Secom sunt disponibile în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 12 magazine Secom din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Citește și: Momentul perfect. Ce ingrediente conține rețeta pentru o afacere cu suplimente alimentare naturale de milioane de euro?