Mariano Rajoy (foto) va convoca guvernul spaniol pentru a adopta primele măsuri de administrare directă a Cataloniei. Printre aceste măsuri ar putea fi incluse destituirea executivului catalan și asumarea supravegherii directe a forțelor de poliție catalane.
Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un „stat independent care ia forma unei republici”. Documentul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și două abțineri. „Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic și social”, se menționează în preambulul rezoluției.