FacebookTwitterLinkedIn

Cota va fi redusă de la 0,2% la 0,1% din venituri.

Măsura intră în vigoare de la data de 1 octombrie 2017, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

„Decizia vine în sprijinul dezvoltării şi reaşezării sectorului asigurărilor, în contextul în care vedem deja primele efecte pozitive ale pachetului legislativ, care a introdus principii noi pe această piaţă”, a declarat Leonardo Badea, preşedintele ASF.

Pentru a aplica această decizie, Consiliul ASF modifica prevederile Regulamentului nr. 16/2014 privind veniturile ASF.

Apreciem că această decizie contribuie, în mod evident, la consolidarea rolului pe care îl are activitatea de intermediere în piața de asigurări din România. Măsura adoptată este una proactivă, ce se circumscrie strategiei ASF de susținere și de consolidare a pieței asigurărilor și de creare a premiselor de creștere a gradului de satisfacție a asiguraților, inclusiv prin reducerea costurilor de intermediere”, a afirmat Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele ASF, care este responsabil de sectorul asigurări-reasigurări.