FacebookTwitterLinkedIn

Tribunalul din Seul a apreciat că Lee Jae-yong, considerat de facto moștenitorul imperiului Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, este vinovat de oferirea de mită în valoare de 7,2 miliarde woni (6,38 milioane de dolari) unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015.

Procurorii ceruseră anterior o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru Lee Jae-yong, conform AGERPRES.

Potrivit Yonhap, este așteptat ca Lee Jae-yong, care a dezmințit acuzațiile aduse de procurori, să conteste decizia de vineri a tribunalului districtual. Lee a fost deja plasat în detenție provizorie de către justiție, la cererea anchetatorilor, la 17 februarie.