Douglas DC-3 a fost una dintre revoluțiile care au dat aripi aeronauticii moderne. Considerabil mai rapid decât predecesorii săi, cu o autonomie crescută și capacitatea de a decola de pe piste scurte, avionul Douglas a fost parte din vârful de gamă al companiilor aeriene între anii ’30 și ’40. Era capabil să lege cele două coaste ale Statelor Unite dintr-un singur zbor și a participat chiar în curse transcontinental, fiind primul avion considerat a fi profitabil doar de pe urma vânzării biletelor.
Avionul restaurat de Breitling a avut primul său zbor pe 9 martie 1940, în SUA. Trei zile mai târziu a ajuns în flota American Airlines, iar apoi a fost înrolat pentru a servi în armată în timpul Războiului. Din anul 1944, aeronava s-a plimbat sub diferite pavilioane ale companiilor americane, iar în anul 2008, la onorabila vârstă de 68 de ani, a fost cumpărată de pilotul Francisco Agullo. După restaurarea sa completă, bătrânelul Douglas DC-3 e acum gata să înfrunte poate cea mai grea provocare: un zbor în jurul lumii.

Cunoscut pentru legătura sa strânsă cu aviația, Breitling va însoți avionul în cadrul celor mai importante spectacole aeriene de pe glob. Astfel, „DC World Tour 2017“, care a decolat la Geneva pe 9 martie, își va încheia călătoria în luna septembrie, în cadrul unui show aviatic din Elveția. La 77 de ani, avionul cu elice Douglas DC-3 va fi cel mai vechi model care se aventurează într-un turneu mondial.
Informația e cu atât mai interesantă cu cât Breitling va lansa o ediție limitată de 500 de exemplare Navitimer Douglas DC-3, care îi vor însoții pe piloții avionului în cursă. Dotat cu o curea de culoare maro, modelul elvețian va măsura 46mm în diametru și va avea un capac gravat cu profilul avionului, numărul său unic, precum și numele evenimentului.

Prima oprire a avionului va avea loc în aeroportul din Zagreb, apoi se va îndrepta spre Atena cu destinația Orientul Mijlociu, urmat de Asia de Sud-Est, China și Japonia, acolo unde va participa la Iwakuni „Frienship Day Airshow“. Va avea de traversat Oceanul pentru marele său turneu al Statelor Unite, înainte de a se întoarce în Europa via Groenlanda și Islanda pentru a-și încheia cursa la Breitling Sion Airshow 2017, din Elveția. Încă o realizare pe cartea de zbor a unui avion care a făcut istorie.
Ceasurile Breitling sunt disponibile în magazinele Kultho și Cellini.