FacebookTwitterLinkedIn

Echipa de producţie a filmat documentarul la un an după cutremurul care a făcut ravagii în regiune, în 2015, și urmăreşte activitatea echipelor de salvare după redeschiderea sezonului de ascensiune pe Everest, surprinzând imagini în premieră absolută.

În fiecare an, sute de alpinişti şi şerpaşi încearcă să cucerească Everestul, dar, în medie, pentru fiecare 10 oameni care ajung pe vârf, unul va muri pe traseu. De multe ori soarta alpiniştilor stă în mâinile unui grup de elită, alcătuit din piloţi de mare altitudine.

Aceşti piloţi, „Salvatorii de pe Everest”, sunt puşi la grea încercare zi de zi, căci intră într-o cursă contra cronometru pentru a-i salva pe cei care rămân blocaţi, răniţi sau suferă din cauza unor probleme provocate de altitudine, care le-ar putea fi fatale.

Pentru a-şi face meseria, piloţii de elicoptere se luptă permanent cu condiţii meteo schimbătoare şi cu altitudinile mari, însufleţiţi de ideea de a salva oamenii şi a-i aduce la loc sigur, dar în acelaşi timp dornici să nu provoace noi incidente, dacă ceva nu decurge bine în timpul unei operaţiuni de salvare.

PUBLICITATEA TV A CRESCUT CU 14% ÎN PRIMUL TRIMESTRU AL ACESTUI AN