FacebookTwitterLinkedIn

Serialul care se bazează pe o carte ce va apărea în curând, scrisă de jurnaliștii Mark Halperin și John Heilemann, va fi regizat de Jay Roach iar Tom Hanks va fi producătorul executiv.

Ziariștii Halperin și Heilemann sunt cunoscuți pentru mai multe cărți politice precum „Game Change: Obama and the Clintons, McCain and Palin, and the Race of a Lifetime”, despre alegerile prezidențiale din 2008, și „Double Down: Game Change 2012”, patru ani mai târziu.

Cartea „Game Change” (2012) a fost deja ecranizată de HBO într-un film regizat tot de Roach și avându-i în distribuție pe Julianne Moore, Woody Harrelson și Ed Harris. Filmul a câștigat cinci premii Emmy și trei Globuri de Aur.

Len Amato, președintele HBO Films, a spus: „Suntem încântați să ne continuăm relația cu Mark Halperin și John Heilemann, a căror carte de succes ‘Game Change’ a ridicat foarte sus ștacheta cu privire la informațiile politice și narative dintr-o campanie prezidențială”.