FacebookTwitterLinkedIn

ECE a beneficiat, în ultimii doi ani, de un interes crescut al investitorilor și de o activitate bancară mai intensă, datorită îmbunătățirii condițiilor economice și a creșterii provizioanelor în câteva țări din regiune, ca urmare a exercițiului de Evaluare a Calității Activelor (AQR).

Cele mai multe tranzacții s-au încheiat în România (37%), urmată de Ungaria (24%), Polonia (11%) și Slovenia (9%), însă a cincea ediție a raportului Deloitte NPL Study include în analiză piețele de NPL din alte opt țări – Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Serbia și Slovacia.

Investitorii în portofolii de NPL-uri din anumite țări europene au arătat, anul trecut, un interes mai mare pentru portofoliile de credite retail ipotecare, iar tendința va continua în acest an, estimează reprezentanții Deloitte.

Portofoliile corporative tranzacționate în ECE au urcat până la valoarea de 4,8 miliarde de euro, în perioada 2015 – 2016, în timp ce portofoliile care includ împrumuturi imobiliare și de consum au atins valoarea de 1,6 miliarde de euro.

În 2017, băncile românești vizează micșorarea ratei NPL de 10%, înregistrata la sfârșitul anului 2016, astfel că vor ținti reducerea diferenței dintre nivelul actual și media europeană de 5%. În acest context, mă aștept să văd patru până la cinci tranzacții cu credite neperformante în acest an, fiecare cu valori nominale de câteva sute de milioane de euro. Creditele neperformante corporative și retail ipotecare vor rămâne vedetele tranzacțiilor in Europa Centrala si de Est. Ne așteptăm ca tendința de creștere a tranzacțiilor cu credite neperformante retail ipotecare începută în 2016 să continue și în 2017”, a spus Radu Dumitrescu, Partener al Deloitte România și coordonator al ramurii dedicate serviciilor de fuziuni și achiziții și serviciilor de reorganizare din cadrul departamentului de consultanță financiară.

Mediul macroeconomic a susținut creșterea pieței de NPL-uri din regiune: produsul intern brut a crescut în toate cele 12 țări analizate, având un impact pozitiv indirect, atât asupra capacității de plată a clienților persoane fizice, cât și asupra clienților persoane juridice.

De asemenea, piața imobiliară s-a îmbunătățit și ne așteptăm ca această tendință să continue în următoarea perioadă, în timp ce în zona de reglementare există tendința de a înlătura obstacolele din procesul de vânzare a creditelor neperformante. Ultima directivă a Băncii Centrale Europene stipulează reguli de raportare cuprinzătoare în cazul băncilor care înregistrează în bilanțurile lor volume mari de credite neperformante”, subliniază reprezentanții Deloitte.

Vânzările de portofolii de NPL-uri au înregistrat un avans, anul trecut, comparativ cu 2014 și 2015, în mare parte datorită creșterii interesului investitorilor din ECE și a unei disponibilități mai ridicate din partea băncilor de a renunța la aceste portofolii.

Deși investitorii s-au arătat interesați de creditele ipotecare retail, capacitatea de colectare a creanțelor rămâne o preocupare pentru mulți dintre ei, conform Deloitte.

Reprezentanții Deloitte susțin că se așteaptă ca, în acest an, tranzacțiile cu NPL-uri să atingă un nivel stabil sau mai ridicat, pe măsură ce investitorii se vor familiariza cu regiunea, iar rolul restructurării va crește ca importanță, în perioada următoare, ajutând la reducerea NPL-urilor.

Rata NPL-urilor din regiune va fi afectată de capacitatea creditelor restructurate de a rămâne viabile pe termen lung sau posibilitatea de a intra din nou în default.

Deloitte a intermediat tranzacții cu portofolii de credite bancare în valoare de peste 400 miliarde euro, la nivel global, reprezentând atât cumpărătorii, cât și vânzătorii de portofolii. În ultimii trei ani, Deloitte a oferit consultanță clienților din ECE cu privire la active de peste cinci miliarde euro.