FacebookTwitterLinkedIn

Împrumutul va fi folosit pentru achiziționarea unei linii de tratamente termice, care este programată să înceapă operarea în cel de-al treilea trimestru al acestui an, ceea ce va crește capacitatea fabricii din Slatina.

Ca urmare a investiției, capacitatea anuală a liniei de tratament termic va fi de 160.000 de tone, fiind capabilă să trateze tuburi de până la o grosime a peretelui de 60 de milimetri. Odată cu instalarea acestei noi linii de tratament termic, TMK-ARTROM își consolidează prezența pe piață, cu tuburi superioare pentru aplicații mecanice și pentru explorarea petrolului și a gazelor”, a declarat Adrian Popescu, Director General al TMK-ARTROM, compania fiind unul dintre cei mai importanți producători de țevi din oțel fără sudură din România.

Compania din Slatina este listată pe segmentul principal al BVB, având o capitalizare de 342,7 milioane lei (76,16 milioane euro), iar ultimul preț de piață de 2,95 lei/acțiune (11 ianuarie 2017).

TMK-ARTROM face parte din Grupul de companii TMK, unul dintre cele mai mari grupuri producătoare de ţevi din lume. Mai mult de 80% din producţia companiei este destinată exportului  in Europa, America si Orient.

Finanțarea companiilor care investesc în modernizarea și eficientizarea capacităților de producție se numără printre prioritățile noastre cheie, pentru că suntem implicați direct în dezvoltarea sustenabilă a economiei. Vom continua să oferim suport și resurse pentru astfel de facilități de credit, misiunea noastră fiind aceea de a sprijini mediul de business românesc și de a crea, astfel, prosperitate”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv Group Large Corporate BCR.