Prin cele 7.650 de anunțuri de angajare, cât există la nivel național potrivit studiului, se dorește recrutarea a peste 22.950 de persoane. Cele mai ofertante orașe din România sunt: București (3.551), Timișoara (836), Cluj (695), Iași (521), Brașov (472) și Sibiu (268).
Printre cele mai ofertate posturi se numără programatorii, (1.749 de anunțuri) consultanții de vânzări (892 de anunțuri) sau managerii de proiect din domeniul IT (661 anunțuri). Cele mai puțin căutate posturi sunt cele de medic veterinar (25 de anunțuri) sau cel de medic neurolog (17 anunțuri).
În ceea ce privește oferta de locuri de muncă în străinătate, cerere foarte mare de personal pe BestJobs.eu există în țări ca Austria, Italia, Germania, Marea Britanie și Franța.
În Italia, cele mai multe oferte sunt în orașe precum Roma (1.242 anunțuri), Milano (774 anunțuri), Florența (191 anunțuri) și Torino (274 anunțuri).
În Germania există o ofertă de 704 joburi, în orașe precum Stuttgart (216 anunțuri), Berlin (150 anunțuri), Munchen (134 anunțuri), Frankfurt (125 anunțuri) sau Hamburg (54 anunțuri).
Agenții de vânzări și operatorii de call center, la căutare în Europa
La nivel european, oferta este generoasă pentru agenții de vânzări, cu peste 3.200 anunțuri de angajare active în Italia, 71 în Marea Britanie și 10 în Franța. La mare căutare în Italia sunt și operatorii telefonici (call center) (967 anunțuri active), agenții imobiliari (732), chelnerii (350), bucătarii (192) sau barmanii (185). Chelnerii sunt căutați și în Franța, existând momentan peste 10 anunțuri postate pe BestJobs.eu.
Italia oferă cele mai multe posturi și pentru programatori, 159 la număr. Urmează Marea Britanie, cu 109 anunțuri active pentru developeri, Germania cu 78 oferte disponibile pentru programatori și Franța, cu 26.

