Serialul „Kosem” va fi difuzat de luni până joi, de la ora 20:00.
Atmosfera secolului al XVII-lea a Imperiului Otoman a fost recreată prin decoruri fabuloase, costume și bijuterii realizate special pentru aceasta producție.
Bugetul pentru tot ce înseamnă costume, bijuterii, decoruri și realizarea primului episod s-a ridicat la 7,5 milioane de euro.
Pentru filmari a fost ridicat un întreg oraș cu străzi, palate, interioare specifice perioadei, haremuri, pe o suprafață de patru hectare. Peste 350 de oameni au fost mobilizați pentru ridicarea decorurilor, dar o parte din filmări au avut loc și în afara lor, în palate din Turcia.
Serialul spune povestea uneia dintre cele mai puternice femei din istoria Imperiului Otoman. O adolescentă rapită dintr-o familie, originară dintr-o insulă grecească, ajunge sclava la curtea sultanului Ahmed I. Femeia îl va cuceri pe sultan și va prelua frâiele Imperiului Otoman. Interpreta personajului Kosem este o actriță pe jumătate româncă, pe jumătate grecoaică, Anastasia Tsilimpiou.
VEZI AUDIENȚELE ÎN PRIME TIME ALE TELEVIZIUNILOR DE FILME ÎN 2016
