De altfel, față de același trimestru din anul 2015, PIB-ul a înregistrat o creștere cu 4,6% pe seria ajustată sezonier și o creștere cu 4,4% pe seria brută.În primele nouă luni ale anului, PIB-ul a a crescut, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, cu 4,9%, pe seria brută şi cu 4,8%, pe seria ajustată sezonier.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2016 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2015, publicată în comunicatul de presă nr. 257 din 7 octombrie 2016. Rezultatele pentru trimestrele I şi II ale anului 2016, comparativ cu trimestrul precedent, nu s-au modificat. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile”, se arată în comunicatul INS.