FacebookTwitterLinkedIn

“Mierea modificată sau falsificată reprezintă principalul flagel pentru industria apicolă, mai mare decât pesticidele sau problemele sanitare”, a declarat președintele Organizației internaționale a exportatorilor de miere, profesorul argentinian Norberto Garcia, la cel de-al 21-lea congres al Uniunii naționale a apicultorilor francezi (Unaf), care s-a încheiat duminică.

Potrivit agenției de presă AFP, citată de Agerpres, Garcia susține că exporturile de miere cresc fără încetare. În timp ce numărul stupilor din întreaga lume a avansat cu doar 8% între 2007 și 2013, exporturile de miere la nivel mondial au urcat cu 61%. În plus, în emisfera orientală, o regiune cuprinsă între Ucraina și Taiwan, tendința este și mai pronunțată cu o creștere de 13% a stupilor și de 196% a exporturilor de miere, potrivit cifrelor FAO (The Food and Agriculture Organization of the United Nations).

“Aceste date statistice demonstrează o anomalie șocantă care merge împotriva tendințelor mondiale de scădere a productivității stupilor”, a subliniat Norberto Garcia în fața apicultorilor francezi. Cum se justifică aceste volume de export? “Frauda este responsabilă de injectarea unor volume importante de miere diluată cu prețuri scăzute pe piața mondială”, afirmă Norberto Garcia.

Motivul este că producția mondială de miere nu poate răspunde cererii. Un exemplu este China, cel mai mare producător și consumator mondial, cu o producție de 450.000 de tone pe an (dintre care 150.000 de tone sunt exportate), care este departe de a satisface o cerere internă care se apropie de 700.000 de tone pe an.