Istoria atestă stilul britanic ca sursă pentru tot ce a derivat în a doua jumătate a secolului trecut ca standard pentru eleganța masculină. Așa se explică de ce costumele englezești sunt văzute drept cele mai tradiționale, sau drept cele mai „serioase“. Croiul general al sacolului se recunoaște imediat prin linia care urmează îndeaproape talia și care, în zona umerilor, aduce un aer rigid, cu întărituri generoase datorită cărora pari mai aproape de silueta sportivă la care visezi.
În realitate, așa-numitul costum englezesc este mai rigid pentru că este realizat dintr-o stofă mai groasă, adică clar mai rezistentă la purtat dar și mai potrivită vremii ploioase și mai friguroase din Anglia. Deloc întâmplător, faimoasa stradă „Savile Row“, din cartierul londonez Mayfair, este considerată leagănul stilului britanic și rămâne în continuare adresa la care trebuie să ajungi dacă îți dorești să înțelegi cum se gândește și cum se produce un costum „British“.
Încă din anii 1800, croitorul Henry Poole de pe Savile Row, la comanda Regelui Edward al șaptelea, pe atunci Prinț de Wales, a creat prototipul unui sacou scurt pentru cină care înlocuia redingota mult mai dificil de purtat, dar de la care împrumuta materialul și detaliile de stil, mai ales reverele din mătase. Viziunea figurii regale, alături de talentul unic al artizanului a cărui afacere există și astăzi, la aceeași adresă, au dus la apariția clasicului „dinner jacket“ care astăzi se traduce prin simbolul oricărei ținute de gală. Tot din această colaborare a apărut și costumul clasic pe care Regele Edward a reușit să îl impună ca o alternativă la fel de elegantă a ținutelor complicate, obligatorii pentru bărbații din acea vreme.
Dacă ne referim numai la ce înseamnă tradiție pentru atelierul Henry Poole de pe Savile Row, atunci ne uităm în arhiva clienților unde sunt trecute cu fidelitate toate numele începând cu 1846, inclusiv nume celebre precum Contele Henri de Tolouse-Lautrec sau Bram Stocker. Stilul aparte l-a convins pe al cincelea Conte de Carnavon să ia cu el un costum din trei piese când a plecat să exploreze Egiptul, iar Împăratul Napoleon al treilea a acordat atelierului prima recunoaștere regală. Charles Dickens a avut și el conexiuni cu Henry Poole, iar o poveste mai recentă, din 1937, îl are în rolul principal pe însuși Sir Winston Chruchill care se pare că a rămas dator cu 197 de lire după ce a refuzat să achite ultima factură.
Producătorii de stofe din Anglia sunt recunoscuți pentru materialele groase și rigide. De aici și stilul împrumută din aerul impunător al unui costum gândit să fie la fel de practic cum este și elegant. Sacoul se închide în general cu doi nasturi și are, în partea din spate, două șlițuri care îl fac mai ușor de purtat. Umerii sunt mai înguști iar linia reverului coboară mai mult spre zona pieptului, spre deosebire de croiul italian unde reverele sunt mai largi iar vârfurile sunt orientate spre umeri. Locul nasturilor din față este cât mai coborât pentru a da senzația că haina este mai lungă, un efect care „slăbește“ siluetele corpolente. Costumele cu două rânduri de nasturi se leagă tot de englezi, având origini în uniformele purtate de marina regală.
Pantalonii sunt mai strâmți față de pantalonii unui costum casual, pe sistemul american, dar, în niciun caz, nu vor urma prea aproape linia picioarelor, așa cum se întâmplă la italieni. Talia este înaltă, iar în partea din față apar două sau trei pense. Pentru cămașă, granița dintre stiluri devine aproape invizibilă dar, în orice caz, gulerul este mai îngust comparativ cu „moda“ italiană, indiferent dacă ne referim la un guler gândit să fie purtat fără cravată.
Indiferent de croi, culoare și textură, englezii se îmbracă gros, cu multe haine, doar și pentru că în țara lor este, aproape mereu, frig. Așa că un stil autentic începe cu un costum din trei piese – adică inclusiv vestă – și continuă cu pantofi masivi cu talpa groasă – eventual un model Brogue. Pe deasupra, chiar și vara, există un pardesiu mai subțire sau mai gros, pe care, tot englezii, l-au moștenit și adapat din uniformele militare. Trenciul, a cărui principala caracteristică este rezistența la ploaie își găsește originile într-o idee a lui Thomas Burberry din 1879, destinată armatei britanice.
Kitsch-ul se dovedește la fel de dizgrațios și pentru bărbații care cred că se îmbracă „ca la Londra“ când, de fapt, nu o fac. Brit Style un înseamnă revere subțiri, sacouri strâme și scurte, cravate înguste și pantaloni mulați și scurtați cu prea mulți centimetri deasupra gleznelor.