Aflat la Constanţa, unde a participat la “Invest in Romania”, un eveniment organizat de Consiliul Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Costin Borc a precizat că România înregistrează o creştere economică sănătoasă, dar cu un dezechilibru între importuri şi exporturi.
„Economia României trece printr-un moment bun. Avem creştere economică bună, avem o creştere economică sănătoasă, da, cu un dezechilibru între importuri şi exporturi şi trebuie să vedem cum putem să împingem exporturile şi mai mult. Dar trecem printr-un moment bun”, a declarat ministrul.
Am fost două zile la Bruxelles. Ce am văzut la Bruxelles este o apreciere deosebită a României, a ce se întâmplă în România, a creşterii economice, lucrurile care se fac şi, de aceea, cred că este un moment extraordinar să se profite economic de lucrurile astea”, a mai declarat Borc.