Înainte să ai copii, aveai o imagine despre ce fel de mamă ți-ai dori să fii sau un set de lucruri pe care ți-ai fi dorit să le faci într-un anumit fel?
La vârsta la care eu am devenit mamă eram eu însămi încă foarte tânără și încă un copil, aș putea spune chiar. Nici măcar nu ajunsesem în punctul în care să mă gândesc că îmi doresc copii. Așa că prea multe planuri nu aveam. Tinerețea, în schimb, îți conferă multă relaxare mentală. Noi am cumpărat cele necesare abia după ce am născut. Uitându-mă acum în urmă, mi se pare că am fost exact așa cum ar trebui să fie orice mamă: mi-am iubit copiii din prima clipă și m-am lăsat condusă în mare parte de instinct. M-au enervat teribil sfaturile prea multe și exagerările de orice fel. Și aveam alergie la grupurile de mămici care se adunau în parc și despicau firu-n patru despre copiii lor. Am rămas cu fix aceeași părere și atitudine până în prezent.
Ești modelul multor mame: ai un stil de viață sănătos, o carieră, o imagine impecabilă și toate astea în timp ce te ocupi de doi copii. Există un secret, o sumă de ponturi?
Știu eu dacă sunt o mamă model? Probabil că în accepțiunea unora sunt chiar anti-model ținând cont de cele enumerate mai sus. Cred că este foarte important ca atunci când devii mamă să nu uiți femeia din tine. Mai egoistă din fire, poate din cauza zodiei, nu m-am neglijat. Nu am uitat nici că sunt iubita unui bărbat care are nevoie de mine. Eu mi-am dorit că relația de dragoste cu soțul meu să continue, așa că am acționat în consecință. Este foarte bine ca din când în când să lași copiii la bunici sau cu bonă și să te ocupi și de alte aspecte care pot fi considerate aproape la fel de importante, de vreme ce fericirea ta se reflectă și în fericirea lor.
Cum arată o zi obișnuită din viața voastră? Dar un weekend?
Ziua lor, a celor trei băieți din casă, începe foarte devreme pentru că ei sunt deosebit de matinali. Așa că în jurul orei opt, când mă trezesc eu, cafeaua este gata iar ei sunt hrăniți. Apoi împart sarcinile casei cu soțul meu, dar și cu copiii. Mi se pare extrem de important să fie implicați tocmai pentru că sunt băieți: să ducă gunoiul, să își strângă hainele, să își facă patul, să scoată vasele din mașină și să le pună la loc. Mă enervează teribil când văd mame care consideră că băieții lor nu trebuie să miște nici un deget.
Programul din timpul școlii este evident diferit de cel din vacanță. Dar ne împărțim între job-uri, școli și activități extra. Din viața familiei mele nu lipsește sportul, nu lipsesc filmele pe care le vedem cu multă plăcere acasă sau la cinematograf, nu lipsește muzica bună, nu lipsesc documentarele despre natură, știință și istorie. Chiar dacă „boala“ generației lor este să nu dorească să citească, am găsit că metodă alternativă: posturile de tipul Discovery, History, care reprezintă surse foarte bune de informare în multe domenii. Iar ei mă surprind deseori cu cantitatea de cunoștințe pe care au acumulat-o în acest mod.
Care este dinamica relațiilor dintre cei doi băieți și cât de greu este să gestionezi două vârste și personalități diferite?
Of, este un subiect sensibil. Acum chiar trec printr-o perioadă în care se ceartă foarte mult, pe obiecte, idei sau pe dragostea mea. Momentele nu sunt ușor de gestionat și câteodată reușesc să mă scoată din zen-ul meu. Mă fascinează însă cum doi copii crescuți la fel sunt atât de diferiți. Este clar că ne naștem cu o anumită personalitate, cu un program prestabilit. Ceea ce noi părinții putem influența sunt valorile. Așa că Horațiu și cu mine îi încurajăm să-și rezolve singuri diferendele prin negociere. Intervenim când conflictul degenerează. Prin întrebări încercam să stabilim cine este vinovatul. Încercăm să-i facem să înțeleagă că atunci când ai greșit trebuie să ceri scuze celuilalt și să repari greșeala. În particular, îi spunem fiecăruia ce și cum a greșit și-l sfătuim să încerce o altă abordare a „problemei„.
Care a fost cea mai importantă sau memorabilă discuție pe care ați avut-o pană acum cu copiii, legat de viață, lume, societate?
Acum câteva zile vorbeam la telefon încercând să găsesc o soluție pentru upgradarea computerului. Aveam niște variante extrem de scumpe. Marc a prins din zbor ideea și mi-a indicat să iau legătura cu niște apropiați care se ocupă fix de IT. Este fabulos cu noi complicam lucrurile iar ei au soluțiile cele mai simple și la îndemână.
Care au fost cele mai grele întrebări primite de la ei?
Cred că cea mai grea întrebare pe care mi-au pus-o a fost dacă noi vom muri și dacă și ei vor muri cândva. Chiar și acum când scriu și îmi amintesc momentul, mă trece un fior pe șira spinării. Cum să-i spui unui copil că viața se sfârșește pentru noi toți?
Viața sănătoasă este una dintre preocupările voastre. Pentru un părinte care nu știe de unde să înceapă, care ar fi sfatul tău?
Cred cu tărie că în mare parte faci ceea ce vezi acasă. Obiceiurile bune trebuie deprinse chiar de la bun început. Eu mi-am alăptat copiii. Apoi i-am obișnuit cu fructe și legume. Iar când au crescut și au început să ia contact cu dulciurile, fast food-ul, nu le-am pus bariere. Punând bariere, le vor vrea cu și mai mare disperare. E fructul oprit. Dă-i copilului ce vrea, dar controlează sursele, calitatea și mai ales cantitatea. Personal, le repet zilnic (deja m-am săturat eu de câte ori le-am spus) că zahărul este otravă. Au momente dese când conștientizează și lasă la supermarket ciocolata pe care o puseseră în coș. La fel este și cu fast-food-ul. Au mâncat de toate. Ieri mi-au promis că nu se vor mai atinge niciodată de Mac. Să vedem… Pe ceea ce insistăm foarte tare este sportul. Amândoi copiii au încercat diverse forme de mișcare și s-au stabilizat la câte două în funcție de calitățile fizice și pasiuni.
Care sunt lucrurile pe care le-ai făcut la primul copil și nu le-ai mai făcut apoi la al doilea?
Hahaha, la Marc sterilizăm fiecare tetină, biberon, suzetă. Sterilizam cădița în care îi făceam baie în fiecare seară. La Eric am fost muuult mai relaxați! Dacă pica pe jos suzetă, o ridicam și o treceam pe sub un jet de apă.
Cum gestionezi relația lor cu tehnologia – calculator, telefon tabletă – și cum reușiți amândoi să mențineți echilibrul între online și offline?
Este o luptă continuă între noi – care încercăm să le facem un program fix, cu timp redus de stat pe ele – și ei, care ar putea să le utilizeze fără pauză de dimineața până seara. Pentru a-i canaliza către o direcție constructivă, i-am înscris chiar la o școală de vară de IT, iar din toamnă vor începe cursurile la Junior Academy. Așa au învățat care sunt părțile care compun computerul, învață programare și tot felul de chestii practice.
Dacă tot vor să stea pe computer, atunci măcar să știe să-l folosească cum trebuie. În ceea ce privește lumea offline, m-am liniștit. Atunci când nu au gadgeturile la îndemână, își găsesc o sumedenie de activități, știu chiar să și socializeze cu copii de vârste diferite. Eric, cel puțin este fabulos. Se știe cu toată școala, de la grădiniță la liceu. Mă impresionează capacitatea lui de comunicare. Marc este mai introvertit, dar un foarte bun comunicator cu persoanele de la care are ce învăța. Și amândoi sunt foarte empatici, deci stau liniștită. Sunt niște oameni cât se poate de bine-dezvoltați emoțional și social.