FacebookTwitterLinkedIn

„O prioritate strategică a fost securizarea distribuţiei şi a veniturilor de la operatorii de cablu. Este important să avem şi o a doua sursă de venit. În prezent, distribuţia şi tarifele de la operatorii de cablu reprezintă aproximativ 12% din venitul nostru consolidat net şi circa 25% din venitul nostru net în Bulgaria şi România”, a declarat Christoph Mainusch (foto), într-un interviu publicat în revista târgului de televiziune New Europe Market, care se desfăşoară la Dubrovnik, Croaţia, în perioada 14-16 iunie.

Christoph Mainusch a vorbit şi despre ale priorităţi ale CME, pentru a duce compania pe drumul cel bun. În acest context, Mainusch a spus că obiectul strategic „numărul 1” pentru CME a fost recâştigarea cotei de piaţă (market share) în Republica Cehă.

Alte obiective ale CME au fost menţinerea leadership-ului în toate teritoriile în care CME operează, creşterea veniturilor din publicitate în Republica Cehă, prin introducerea unei noi politici de vânzări, o mai bună gestionare a zonei de programe, o disciplină a costurilor şi concentrarea pe principalele sale activităţi şi nu pe operaţiunile secundare, a explicat Mainusch.

„Am realizat toate aceste obiective şi ne-am întărit poziţia de lider de piaţă – fapt care reprezintă o bază solidă pentru creşterea companiei noastre în viitor”, a mai spus Christoph Mainusch.

Potrivit acestuia, succesul CME este construit pe furnizarea de conţinut premium pe toate platformele companiei, care poate fi vizionat oricând şi oriunde.

Numărul de abonați la serviciul de video la cerere deţinut de CME, Voyo, a ajuns la peste 150.000 în toate cele şase pieţe în care compania deţine operaţiuni, a mai spus Mainusch.

VEZI BILANȚURILE FINANCIARE ALE EDITURILOR DIN ROMÂNIA ÎN 2015!

Totodată, Mainusch a afirmat că este foarte important ca audienţa să fie măsurată pe toate tipurile de platforme, nu doar pentru televiziunile lineare.

„Este important ca sistemul de măsurare a audienţei să reflecte schimbările din consumul de media. Este esenţial pentru furnizorii de conţinut, aşa cum suntem noi, să poate să raporteze şi să monetizeze toată masa de privitori şi nu doar o parte din aceasta”, a subliniat Mainusch.

Acesta a mai spus că televiziunea este în prezent „mai puternică” ca niciodată, iar digitalizarea oferă o mulţime de noi oportunităţi pentru producătorii de conţinut, nepunând în pericol TV lineară.

„Provocarea a fost să realizăm şi să capitalizăm acest trend şi să facem conţinutul disponibil pe toate platformele. Piaţa de publicitate a reacţionat în mod evident la această schimbare a consumului: estimăm că în pieţele unde avem operaţiuni ponderea investiíilor în publicitate TV şi online din totalul cheltuielilor de publicitate a crescut de la 52% în 2006 la 71% în 2015”, a mai spus Mainusch.

În ceea ce priveşte viitorul, Mainusch a spus că pieţele răspund la cererea publicului, fapt pentru care nu prea mai sunt lansate televiziuni generaliste. „Noile televiziunile lansate sunt dedicate unei audienţé specializate şi oferă programe tematice, în regim gratuit sau cu plată”, a mai spus Mainusch.

Acesta a precizat că CME îşi revizuieşte permanent portofoliul de canale, iar recent a lansat o nouă televiziune sportivă cu plată, Nova Sport 2, în Republica Cehă, pentru a-şi completa oferta sportivă.

Totodată, în prima parte a anului, CME a lansat două noi televiziuni, Nova International şi Markiza International.