Foto: Forum Film România
Să o vezi pe Emilia Clarke, interpreta lui Daenerys Targaryen din ”Game of Thrones”, în rolul unei tinere englezoaice care iubește ciorapii galbeni în dungi și pantofii cu cristale roz și buline albastre este o experiență în sine. Fără să fiu o fană a serialului, imaginea „Mamei Dragonilor” îmi era puternic întipărită în minte, așa că am venit din prima cu marea curiozitate de a o vedea pe Emilia într-o altă ipostază.
Cu câteva zile înainte, citisem un interviu acordat de ea revistei Vogue, în care explica, foarte senin, cum s-a simțit mereu „rățușca cea urâtă”, din școală și până la facultatea de actorie, și că nu i-a fost ușor să pătrundă într-o industrie dominată de femei frumoase, înalte și blonde.
Într-una dintre scene, întâmplător sau nu, chiar face o remarcă în legătură cu „blondele cu picioare lungi” pe care eroul principal le-ar fi ales în locul ei, în viața lui ”de dinainte”. Totul, la „Me, Before You” are legătură, de fapt, cu acest BEFORE & AFTER. Ce se întâmplă când ceva sau cineva ne schimbă viața din temelii și cum poate un om cu care altminteri nu ne-am fi intersectat niciodată să devină cea mai importantă persoană din noua noastră viață.
Chiar dacă nu este nicidecum o frumusețe clasică și nici o blondă cu picioare lungi precum cele pe seama cărora glumește, Emilia Clarke are un farmec incontestabil și o naturalețe a mișcărilor și a replicilor care te face s-o îndrăgești din prima clipă pe copilăroasa și stângacea Louisa Clark, personajul ei din acest film.
Și protagonistul, Will Traynor (interpretat de Sam Clalfin), pare să fie de acord, de unde și una dintre cele mai frumoase mărturisiri din film: „Deci asta e. Ești întipărită în inima mea, Clark. Ai fost din prima clipă când ai intrat în camera mea, cu hainele tale ridicole și cu glumițele tale slabe și cu incapacitatea ta de a ascunde ceea ce simți”.
E un film care îți pune un nod în gât, de la prima și până la ultima scenă, și care, dincolo de povestea frumoasă și de chimia extraordinară dintre protagoniști, reușește să sape într-un loc din suflet unde nu pătrund în general nici măcar 1% dintre filmele pe care le vedem de obicei.
Mie mi-a amintit puternic de senzațiile pe care le-am trăit vizionând cutremurătorul „Still Alice”, acel gen de poveste pe care nu ai cum să o privești fără să te scufunzi lent în ea, alunecând în vâltoarea unor întrebări care nu te lasă în pace: „Ce ai face tu, într-o asemenea situație?”. ,,Pentru ce te-ai mai trezi dimineața?”. Există filme pe care le vizionezi și altele pe care le trăiești, inevitabil, iar „Me, Before You” face parte din cea de-a doua categorie.
Nu voi divulga foarte multe din poveste, deși cei care au citit cartea sau au auzit de ea știu deja destule: o tânără excentrică, de 26 de ani, dintr-o localitate englezească rurală, acceptă un job în castelul familiei Traynor, urmând să aibă grijă de fiul lor, rămas paralizat de la gât în jos. Deși este un job acceptat din disperare, fiindcă familia ei are nevoie mare de bani, Louisa începe să-l îndrăgească pe Will și să-și dorească să-i arate lumea altfel: mai luminoasă și mai plină de speranță decât o vede el din scaunul cu rotile în care este țintuit.
Hashtag-ul oficial al filmului este #LiveBoldly (trăiește curajos), inspirat de unul dintre lucrurile pe care i le spune Will Louisei în film: „Trăiește curajos. Împinge-ți limitele. Nu te resemna. Însuși faptul că ai încă posibilități în fața ta este extraordinar”. Și, de fapt, dincolo de povestea care îți va smulge o lacrimă (cel puțin) și-ți va atinge sufletul oricât de mult îți vei repeta în gând că „e doar un film”, aceasta este cea mai valoroasă idee care rămâne.
Viața ta, exact așa cum este în acest moment – bună, rea, urâtă, lipsită de speranțe, blazată sau copleșitoare – este încă plină de nesfârșite posibilități. Poate că nu le vezi sau nu le urmezi din teamă, din inerție sau dintr-un milion de mecanisme sufletești greu de explicat, dar niciuna dintre piedicile care-ți stau în cale nu e concretă. Nimic iremediabil nu s-a întâmplat, nu s-a căscat niciun hău între cel care erai ieri și cel care ești azi. Ești încă… tu. Întreg. Și, chiar și în cele mai deznădăjduite zile, aceasta este cea mai mare binecuvântare dintre toate.
„Mai stai puțin, Clark”, îi șoptește Will Louisei într-una dintre cele mai frumoase scene din film. „Nu vreau să intrăm în casă. Nu încă. Vreau doar să mă mai simt un pic ca un bărbat care s-a dus la operă cu o fată frumoasă, într-o rochie roșie”.
